4 mai 2013

Pască cu brânză şi fidea

Este o reţetă veche, aflată de mama mea în anul 1950, în satul Vulpăşeşti, jud. Neamţ.

Ingrediente:
250 g fidea, 500 ml lapte, 250 g zahăr, 1 kg brânză de vaci, stafide, 3 linguri de făină, stafide.

Se unge o tavă adâncă cu ulei şi se aşează în ea 250 g de fidea subţire, crudă.
Se toarnă 250 ml de lapte îndulcit cu o lingură cu vârf cu zahăr.
Peste acesetea se pune unmplutura făcută din 1 kg de brânză de vaci amestecată 5 ouă, 200 g zahăr, stafide, mirodenii, sare şi 3 linguri de făină.
Se întinde pe toată suprafaţa, şi peste umplutură se mai toarnă 1 pahar de lapte îndulcit.
Se coace la foc potrivit, pînă se rumeneşte.
Este foarte fină, uşor de făcut, şi musafirii nu au sesizat că e fără aluat.


Surimi sotați, cu vin

In general, am folosit surimi doar la salate.
La sugestia unei prietene, i-am preparat pentru a fi serviți calzi.

1 - In ulei de măsline, se sotează o ceapă mică și 2 căței de usturoi, care se vor scoate înainte de a se rumeni:


2 - Adăugăm surimi decongelați și tăiați în două:


3 - Când s-au încins bine, stingem cu 1/2 pahar de vin alb, apoi presărăm piper și pătrunjel verde, eventual sare.
Sunt foarte gustoși.

Cred ca în acest sote mai putem adăuga uneori câteva masline  sau felii de ardei.

3 mai 2013

Pască cu aluat fraged

Ieri am făcut cozonacii și astăzi pasca.
Am preferat să aleg pentru pasca varianta fără aluat de cozonac, mai puțin dulce și mai ușor.
Iată o rețetă care se folosește pentru prăjituri - o foaie deasupra și una dedesubt (adică, invers) - deci ajunge pentru două păști.
Așadar, am folosit:
250 g unt (sau margarină unirea pentru prăjituri), 2 ouă, 450 g de făină, 1/2 linguriță cu sare, o linguriță de praf de copt, zeamă de lamîie.
Amestecăm margarina sau untul moale cu sarea, apoi cu ouăle intregi. Ca să le omogenizăm, adăugăm și o mână de făină.
Punem praful de copt și zeama de lamâie (sau oțetul), omogenizăm și apoi tot adăugăm făina, lucrând aluatul cu mâinile. Când este gata, îl dăm deoparte cam 20 de minute.
Pentru o pască, întindem și așezăm în tavă o jumătate din acest aluat.
Apoi folosim umplutura cu brânză, cu smântână sau cu ciocolată.
Se coace la foc mediu, circa 45 de minute.


3 apr. 2013

Tort din smântână, cu rulade


Este un tort simplu, rapid și light.
( Pozele sunt facute seara, dar tot se vede câte ceva.)
Eu am facut o rulada - din foaie de pandispan din 4 ouă -, dar se poate face cu rulade cumpărate, cu piscoturi de șampanie sau savoiardi, cu blat de tort tip pandișpan.
Am umplut rulada cu cremă de ciocolată - tip ganache, din ciocolată amară și puțină smântînă omogenizate pe foc.
Se poate umple rulada cu gem, de caise, măceșe etc.
Crema:
 - la o cutie de 900 ml de smântână am folosit 2 plicuri de gelatina.
Batem smântâna cu mixerul, adăugăm cam 6 linguri cu zahar sau alt fel de indulcitor ( pe gustate, cine vrea mai dulce mai pune zahar).
Batem frișca pina se topește zahărul, apoi adăugăm gelatina
(gelatina se pune intr-un ibbric și se toarna deasupra apa sau suc din compt, iar după ce se umflă se pune pe fioc, amestecand cu lingura de lemn, dar numai cât sa se incălzească, apoi  o dăm deoparte de pe foc și daca nu s-a dizolvat, amestecăm in continuare).
In aceasta cremă adăugăm un pic de esență de rom, fructe din compot sau proaspete, ciocolata.
Eu am pus rom, iar in jumatate din cremă am pus fructe de pădure și am mai colorat-o, cu suc de sfeclă roșie.
Am așezat felii de rulada intr-o cratiță, apoi un strat de cremă roz, un strat la mijloc din cremă albă, apoi iar roz.
Apoi presăm deasupra și restul feliilor de ruladă.
Când îl răsturnăm, il mai ornăm cu fructe sau crema; eu am facut niște trandafiri din rahat - eram curioasă să văd cum ies, dar nu sunt prea fini, mai mult imi plac cei din fondant.





2 apr. 2013

Friptură întreagă de porc, la cuptor

Dintr-o bucată de cotlet fără os am făcut o friptură, bucată întreagă.
Carnea am frecat-o bine cu ulei, sare și piper, am presărat și Mirodenia - condimentul fără e-uri, am crestat carnea și am pus in crestăturile respective căței de usturoi.
Am așezat carnea pe un pat de slănină, iar deasupra am așezat alte bucăți transversale de slănină - eu am avut afumată, dar se poate pune și crudă.
Carnea se acopera cu folie sau capac și se lasă la cuptor aprox. o oră.
Apoi vom turna deasupra un sos facut din 2 linguri sos soia, puțin ulei, o linguriță mica cu miere, condimente-puțin cimbru sau oregano,  praf de usturoi și piper, muștar aproape o lingură, putină zeamă de lamâie.Acestea vor frăgezi carnea si vor forma o crustă.
deasupra se presară boabe de coriandru - am pus eu - dar se pot pune și de muștar.
Se da din nou la cuptor inca o ora, avind grijă sa o mai stropiți cu zeama lasată - eventual se mai pune cite puțină apă.
Spre final, se lasa sa se rumenească. Se incearca la un capat, sa fie carnea bine pătrunsa.


Eu am servit-o cu garnitură de mazăre și morcovi sote.
Poftă bună!




28 mar. 2013

Merluciu la cuptor cu garnitură de orez şi legume



Am avut trunchi de merluciu, congelat, cam 1 kg.
Pestele se lasa sa se dezghete macar pe jumatae, se spala si se pune la scurs.
Pregatim o tava in care punem ulei.
Asezăm in ea peştii, ii presaram cu sare si piper, ii stropim cu ulei si ii dam in cuptorul incis, acoperiti partial cu o folie.Ideea e sa nu fie fierti la aburi, ca atunci and sunt acoperiti etans, dar nici prea uscati, cum ies daca-i facem fara capac. Când s-au rumenit putin, turnam o creasca de vin alb si usturoi taiati marunt - dupa gust.
Cam in 30 de minute pestele e gata. Dacă e necesar, se lasa sa se mai coaca descoperit, daca are zeama.

Garnitura se face separat:
+ punem la fiert o cana cu orez si 2-3 cani cu apa, avand grija sa nu il fierbem foarte mult, cam 20 de minute, apoi il lasam acoperit sa se mai umfle. Nu uitati de sare si boabe de piper.
- in privinta legumelor, avem mai multe variante, dupa sezon:
- fierbem legume proaspete, de sezon,
- folosim legume cumparate congelate, cum sunt pachetele de legume cu unt sau alt fel;
- folosim si legume congelate, si din cele proaspete, de care avem.
Eu am ales a patra varianta:
am folosit legume pentru garnituri puse de mine la congelator (conopida, radacinoase, mazăre, porumb, gogoşari).
Ori de care legume ar fi, dupa ce sunt fierte le scurgem de apa, le trecem usor prin unt sau prin ulei si le amestecam cu orezul

Mmmmm, este foarte bun.



23 mar. 2013

Salată de fasole boabe - o sugestie pentru o zi de post

Și nu numai...
E tonifiantă, parcă mai alungă moleșeala și depresia ce ne mai încearcă în aceste zile.
Ce să mai spun de rețetă, căci toată lumea știe s-o facă.
Folosim fasole fiartă de noi, acasă, sau din conservă.
Nu trebuie să lipsească ceapa tocată - ținută ceva timp in apă rece cu puțin oțet, ca s-o mai imblânzim și să mai scăpăm și de miros.
Se adaugă sosul vinegretă - din ulei, lămâie sau oțet, diluat cu puțină apă, sare și puțin zahăr.
Este bine să se marineze un pic fasolele in acest sos.
Apoi, ca să-i dăm o notă mai primăvaratică, adăugăm salată verde, 1 ardei sau gogoșar tăiat cuburi.
Am mai pus și câteva masline.
Cine are, poate pune ceapă verde, pătrunjel verde, ridichi roșii.
Poate ca v-am dat o sugestie pentru aceste wekend cam mohorât.

22 mar. 2013

Legume congelate pentru iarnă

Le-am făcut astă toamnă și le-am consumat pe parcursul iernii.
Sunt extrem de practice, atunci când nu ai timp de gătit. Prind bine și acum, în post.
Le-am folosit ca garnitură, dar și în supe și ciorbe și mai ales în amestec cu orez fiert.
Se găsesc și de cumpărat - eu m-am inspirat după acele cutii de Legume cu unt, dar din ele cam lipsea conopida, nu era prezentă decât simbolic, și eu doream ceva mai multă.Apoi, mie mi-au ieșit foarte ieftine, căci astă toamnă am cumpărat legume (de-ale noastre) la preț foarte scăzut, gogoșarii la 2 lei pe kg și conopida la 1,5 lei.
Pachetul cu legume congelate se pune în puțină apă clocotită și se fierbe vreo 10 minute. Această zeamă se aruncă, caci conține și ceva gheață de la congelat care are un izi care se simte chiar și in frigiderul meu nou. Deci, e bine să strecurăm legumele, apoi le sotăm cu ulei (eventual și unt ), sau se fac cu sos. Mie mi-au plăcut astfel: am pus peste ele orez fiert, am pus totul la calit  ușor, am adăugat piper și curry sau pamezan (atunci nu mai pui curry).

Cum se face:
conopida se desface în bucățele, se fierbe - nu foarte tare, dar nici să fie prea puțin fiartă, pentru că atunci când o folosești nu vei mai fierbe amestecul.
La fel opărești (și fierbi puțin) rădăcinoase cuburi - morcov, țelină, pătrunjel.
Apoi opărești cuburi de gogoșari.
Pui totul intr-un castron mare.
Adaugi mazăre - eu o aveam congelată dinainte .
Amestecul il face fiecare cu ce are. Am adăugat, pentru aspect, porumb congelat, cumpărat.
Cam atât.
Se poate pune și brocoli, fasole verzi.
Am reamestecat totul apoi am repartizat in cutii care se închid bine, apoi și intr-o pungă. Am pus și în pungi mici, aplatizate, dar trebuie puse în cîte trei pungi, ca să fie etanșe.

17 mar. 2013

Crochete din cartofi și șuncă

Sunt foarte gustoase - și deosebite - mai ales calde.
Rețeta este dintr-o carte germană.
Se face cu:
600 g cartofi, 200 g șuncă, 2 ouă, o lingură cu smântână, cașcaval - 80 g, făină circa 150 g - depinde cât primește aluatul, piper, ulei pt. prăjit, pesmet.


Cartofii, fierți înainte cu apă și sare - reci - și șunca se dau prin mașina de tocat, se amesteca cu ouăle, smântâna, sare dacă mai trebuie  și piperul.
Se adaugă câteva linguri de cașcaval, apoi făina. Se face un aluat potrivit de moale.



Crochetele se fac ca niște mititei - se poate folosi și dispozitivul pr cârnați de la mașina de carne.
Se tăvălește fiecare crochetă prin făină, ou și pesmet și se prăjețte în ulei - mai mult, încins.
Merg ca aperitiv cald sau cu mazăre și alte soteuri.




15 mar. 2013

Conopidă pane


 Mmm, ce gustoase sunt!
Pentru a le prepara - simplu și rapid - ai nevoie de o conopidă mică, 2 ouă, 2-3 linguri de făină, sare, piper, ulei.
Să trecem la treabă:
- mai întâi, desfacem conopida în buchețele și o punem la fiert în apă clocotită cu sare; se fierbe pe jumătate, al dente - cum s-ar spune, apoi se scoate într-o strecurătoare și se lasă la scurs;

- se trece conopida prin făină:
 - apoi prin pane - preparat din 2 ouă bătute cu sare, piper, o ceșcuță de apă și câteva linguri de făină; se omogenizează totul astfel ca să rezulte un aluat gros de clătite:
 - se pun la prăjit în ulei încins, după ce se rumenesc pe o parte se întorc și pe cealaltă, apoi se scot pe hârtie absorbantă.
Se servesc cu sosuri, cu bere, cu cașcaval ras etc.
Eu le-am servit ca aperitiv, alături de ghebe marinate cu gogoșari și măsline.
Un deliciu!



Miauuuuuuuuu.....Tot macaroane avem și azi?

Miauuuuuuuuu.....Tot macaroane avem și azi?

Spune repede: cine a lins frișca de pe prăjitură?

Spune repede: cine a lins frișca de pe prăjitură?

Postări populare

My Headlines