12 iun. 2011

Salată cu varză și morcovi

Este salata mea preferată, foarte bună la orice grătar, friptură sau alte preparate - cartofi, ouă. 

Baza o constituie bineînțeles, varza, apoi morcovul și mărul.
La acestea mai adăugăm și alte elemente, după gust și în funcție de ce avem.
Ingredientele trebuie să fie de bună caliate, proaspete. Trecem prin răzătoare varza, mărul și morcovii, le amestecăm, le presărăm cu sare și le frecăm cu mâna, pentru a deveni moi. Le lăsăm deoparte vreo 10 minute.


Adăugăm ulterior oțet de mere, diluat cu apă, și ulei.
Eu am mai pus castraveți și piper. Amestecăm totul și o dăm la rece vreo 30 de minute, să se macereze un pic. 

 Se mai poate face cu roșii, ardei, rădăcinoase, mărar, alte verdețuri, chimen, susan, muștar, iaurt etc.
Salata de varză servită, de regulă, în restaurante, e oribilă, aproape că nu o poți mînca. Este la modă să aducă la masă varza atunci tăiată, scorțoasă, într-un vas mic în care nu o poți amesteca, iar clientul trebuie să presare sare și piper si să pună ulei, ceea ce e aproape imposibil. Și după ce face toate acestea, oricum nu o poate omogeniza ca să ajungă măcar sarea peste tot, iar varza rămâne foarte tare. Nu înțeleg....... Așa că ia cu furculița câte o fișie de varză crudă, ațoasă, tare - că nici nu o aleg ca lumea, mai fină - și ronțăie, dacă poți. Lângă un grătar, îți rămân toate în gât.

Mi-aduc aminte că am cerut o dată și garnitură de cartofi natur, pe care i-a adus fierți fără nici un piculeț de sare, ca să punem noi deasupra. Gustul era oribil, lîngă salata de care v-am spus. Cum se poate servi în halul ăsta la un restaurant cu pretenții? Doar nu cerusem de regim.  
Așa că mai bine mâncăm acasă.

Un comentariu:

vincent spunea...

Salut,

Am intrat pe blog-ul dvs. si ne-a placut foarte mult - aveti retete culinare delicioase YUM!!! YUM!!!
Ne-am bucura sa va avem in familia Petitchef

Am fi incantati daca ati dori sa adaugati blog-ul dvs. la http://ro.petitchef.com astfel incat utilizatorii nostri, cat si noi, sa ne putem bucura de retetele dvs.

Petitchef este un portal frantuzesc bazat pe retete culinare. Cateva sute de blog-uri sunt deja inscrise si beneficiaza de expunere pe Petitchef.

Pentru a adauga blog-ul dvs. la http://ro.petitchef.com puteti folosi http://ro.petitchef.com/?obj=front&action=site_ajout_form sau puteti merge la http://ro.petitchef.com si dati click pe "Adauga blog-ul tau".

Toate cele bune,

Vincent
Petitchef

Miauuuuuuuuu.....Tot macaroane avem și azi?

Miauuuuuuuuu.....Tot macaroane avem și azi?

Spune repede: cine a lins frișca de pe prăjitură?

Spune repede: cine a lins frișca de pe prăjitură?

Postări populare

My Headlines