29 septembrie 2009

Friptura frageda din carne de vita - la cuptor / Roast beef

Cum facem o friptura buna din carne mai batrana?

Am avut o carne de vita nu foarte frageda. Ce sa fac cu ea, ca asteptam musafiri?

La cuptor merge,  dar numai cu sos, ca altfel se usuca si se face si mai tare.

Mai intai, am marinat-o ( astfel se fragezeste foarte mult). Am taiat carnea felii cat mai subtiri, de-a latul fibrei musculare.

Ca s-o subtiez, nu am batut-o cu ciocanul de snitele; am pus carnea pe tocator si am batut-o cu lama cutitului, in lung si in lat, pe ambele parti.

Am presarat pe fiecare felie piper si le-am uns cu ulei - dar sarea se va pune mai tarziu, caci altfel scoate tot sucul din carne. 

Intr-un castron am facut marinata din o ceapa taiata bucati, 2 catei de usturoi taiati felii, cateva boabe de coriandru pisat, cateva frunze de busuioc, o jumatate de lingurita de miere dizolvata intr-un pahar de vin alb, o crenguta de cimbru.

In acest amestec am pus feliile de carne, le-am amestecat in sos si am acoperit castronul cu folie, apoi l-am dat la frigider. Este bine sa stea macar vreo 2-3 ore. 

Nota: Daca nu avem vin, folosim o cana de apa in care am adaugat o ligurita de miere si 2 linguri de otet.

Dupa cateva ore, scoatem carnea din castron, o stergem cu un prosop de hartie.

Intr-o tigaie incapatoare ( sa nu fim nevoiti sa punem feliile de carne suprapuse) turnam ulei, lasam sa se incinga si sotam rapid la foc mare feliile de carne, intai pe o parte si apoi pe alta - dar numai atat cat sa se coaguleze suprafata carnii ( adica sa devina alba); prin acest procedeu, sucurile raman in carne.

Turnam tot continutul tigaii - carnea si zeama - intr-o tava care merge la cuptor. Am turnat si din zeama de la marinata. Asa cum am citit undeva, am pus in tava si o furculita de inox - din acelea mai grele ( cica asa se face carnea mai bine), ca mi-era teama ca va iesi prea tare. 

Acoperim cu folie si dam in cuptorul incins, la foc mai mult spre mic, sa fiarba inabusit. 

Pe aragaz, la indemana, pregatim un ibric cu apa calda, pentru a adauga cate putina, in tava.

Dupa circa o ora, controlam friptura. O scoatem, o saram, o intoarcem, adaugam apa calda - cam o ceasca, si ce mai dorim, pentru a se forma sosul - dar nu prea multe legume. Eu am pus o rosie mica pasata ( am vrut sa nu fie friptura in suc de rosii, ca de- asta tot fac, ci in suc propriu) si o  jumatate de gogosar taiat foarte marunt.

 Din acest moment, friptura va mai sta la cuptor, tot sub folie, inca o ora. Dupa acest interval indepartam folia si lasam cat mai e nevoie sa scada sosul.

 Dupa aceste 2 ore, furculita intra foarte usor in carne, mai-mai sa se sfarame.

Se vedea ca e foarte-foarte frageda; in caz contrar, mai lasati-o  pe foc. 


Surpriza: cand am mancat-o, a fost mai frageda decat multe fripturi de pui ( facute pe fugal)  iar gustul - absolut minunat. Se topea in gura.....

2 comentarii:

Cami spunea...

Dupa cite vad, ai mesterit problema foarte bine! Felicitari! Asta e problema in Ro., din pacate, de multe ori. Noi iubit fripturile de vita, dar cind mergem acasa in vizita, umbli si umbli pina gasesti o friptura buna. De multe ori vinzatoarele vind carnea de vitel ca fiind cea de vita. Carnea de vita trebuie atirnata citeva luni de zile pt. a deveni frageda. Iti doresc un sfirsit de saptamina minunat! Cami

Diana Didona spunea...

Friptura mea a fost foarte buna, dar cu toate acestea recunosc ca nu prea ma pricep la carnea de vita. Nu stiam de fezandat.
Am vazut in magazine carne de vita din Argentina - dar costa cam 80 - 100 lei/kg; nici gratis nu-mi trebuie.

Vizitati noul meu blog

Am indraznit sa pun pe blog cateva ceva din "realizarile" mele facute cu croseta si andrelele; sper sa va placa - accesati tricotez.blogspot.com  si http://crosete.blogspot.com/
Premii primite de la Gourmandine, Diviana, Kris, Cristina K, Maya, Nanita, Daniela, Alison, Ella, Nana, Ioana, Mononoke, Iulia, Ginette, Niko, Laura Adamache, Marcela, Leila si Lorry, Dana dor, Amyarabela, Elisa, Viky, Oana, Lacrima, Jasmine, Carmen, Cami, Nicoleta, Elisa, Antzu, Eileen, Mimi, Mirela

Premii