22 nov. 2012

Perișoare din carne cu sos de smântână


Este o mâncare fină, dar și consistentă și, pentru unii, dietetică.
Am folosit carne de porc -pulpa, dar se poate face și cu carne de mânzat sau cu piept de pui.
Carnea se taie cuburi și se trece prin mașina, prin sita fină / am avut cam 500 g.
Făcute după această rețetă, nu ies tari sau clisoase sau cu mult orez (cum am mai mâncat...), ci foarte bune și potrivite ca și consistență.
Aceeași rețetă o folosesc și la ciorba cu perișoare și mărturisesc că am preluat-o demult, dintr-o carte veche, de prin anii 60, pentru maeștrii bucătari. Era mai mare decât un dicționar din acela voluminos, al limbii române, dar nu-mi aparținea mie, ci unei vecine.

Adăugăm 1 ou (sau numai albușul, puțin bătut, așa era rețeta originală, dar eu am pus cu totul, că nu aveam ce să fac cu gălbenușul), o ceapă mică rasă, 2 linguri cu orez, aproape fiert, mărar proaspăt sau uscat, sare și piper, cât și o linguriță cu făină

Cu mâinile umede, facem perișoare rotunde:
Le punem la fiert in apă clocotită, cam 1 litru, dar lăsăm focul mai mic, și le fierbem cam 20 de minute.După primele minute, amestecăm puțin în cratiță, să nu fie lipite pe fundul vasului.
Proba se face pe gustate. Carnea de vită fierbe mai greu.
Dăm cratița deoparte, și facem sosul:
- la 400 g de smîntănă punem o lingură cu vârf cu făină, subțiem cu un pic de zeamă din oală.
Ametecăm și adăugăm smântâna ăn cratiță, peste perișoare.
Mai lăsăm să mai dea un clocot, potrivim de sare, piper și presărăm mărar.
Dacă sosul e prea subțire, mai putem adăuga puțină făină desfăcută in apă rece.
Poftă bună!



2 comentarii:

Adriana spunea...

Mi-ai luat-o înainte. Si eu mă pregăteam cu o porţie pentru acest weekend! Delicioase!

Diana spunea...

Pare o reteta super. Nu am mancat periosoare decat in ciorba.... dar nu prea imi place ciorba, doar periosoarele. O sa fac cu carne de pui(desi m-am saturat de ea)dar mi se pare ca merge mai bine cu sosul de smantana.

Miauuuuuuuuu.....Tot macaroane avem și azi?

Miauuuuuuuuu.....Tot macaroane avem și azi?

Spune repede: cine a lins frișca de pe prăjitură?

Spune repede: cine a lins frișca de pe prăjitură?

Postări populare

My Headlines