
Nelipsită de pe mesele noastre, deși, cândva (ei, eram tânără și nonconformistă atunci, dar ...mi-a trecut) renunțasem la această salată și nu voiam s-o mai fac, considerând-o banală. Acum, nu mă interesează ce e modern sau nu, ci numai ce-mi place. Și dacă e atât de bună, de ce să n-o fac și eu, măcar la Paști și la Crăciun sau de revelion?
În general, prefer să mănânc numai salată făcută de mine, căci nu suport să găsesc vreun zgârci sau vreo pieliță sau grăsime de la carne, cât de mici. Ei, mofturi........Dar nu suport acestea toate, încă de când eram copil.
Despre rețetă, ce să mai spun, toate gospodinele o știu.
Atât am observat:
salata e mai bună când are mai multă maioneză, bineînțeles, acrită cu lămâie.
rădăcina de pătrunjel să nu lipsească, pentru că dă un gust foarte bun
în general. se pun cantități aproximative egale de carne, cartofi, rădăcinoase și murături
rădăcinoasele fierte cu carnea (dacă e și un os cu măduvă..) sunt mai gustoase
e buna salata în care am pus și castraveți murați, și gogșari în oțet, tocați mărunt
nu uitați de piper
dacă nu e mai condimentată și acruță, atunci poate ”cădea greu”

Poftă bună!
Comentarii
Sarbatori cu bine!