Faceți căutări pe acest blog

Gatim cu:

- Aperitive (55) - Băuturi (2) - Budinci (4) - Conserve (33) - Dulciuri (67) - Fripturi (13) - Garnituri (2) - Gustări (18) - Mâncăruri (67) - Patiserie (29) - Pește (14) - Salate (22) - Sfaturi (12) - Sosuri (1) - Supe/ciorbe (18) -Diverse... (21) * (10) * - Retete retro (9) * Retete de post (3) Afine (4) Ananas (2) ardei (13) Banane (2) Biscuiţi (1) Branza (38) Brocoli (2) Cacao (10) Cafea (3) Caise (9) Capsune (9) Carne de oaie/miel (1) Carne de pasare (50) Carne de porc/vita (42) Carne tocata (24) Cartofi (24) Castraveti (3) Catina (2) Ceai (1) Ceapa (3) Cimbru (1) Ciocolata (6) Cirese (3) Ciuperci (40) Coacaze (2) Coacăze (1) Condimente (2) Conopida (5) Creier (5) De post (2) Dovlecei (8) Dulciuri (50) Faina (14) Fainoase (2) Fasole (8) Fasole pastai (5) Făină (1) Ficat (8) Foitaj/aluat (9) Fragi (3) Frișcă (1) Fructe de padure (7) Fructe diverse (19) Gem (1) Gem/marmelada (10) Gogoșari (11) Grâu (1) Griș (2) Gutui (3) Hrean (1) Iaurt (4) Lamai (8) Lapte (10) Legume diverse (16) Limbă (2) Linte (2) Lobodă (1) Mac (1) Malai (3) Mazăre (6) Mere (13) Mezeluri (12) Morcovi (8) Năut (1) Nucă de cocos (2) Nuci (9) Opinii (3) Orez (15) Ornare (1) Oua (59) Paine (8) Paine/patiserie (2) Paste fainoase (2) Pepene (2) Pere (2) Pesmet (2) Peste (31) Piersici (8) Portocale (4) Porumb (3) Praz (1) Prune (6) Rahat (1) Rosii (13) Secară (1) Sfecla (3) Smantana (25) Soc (1) Soia (1) Spanac (4) Surimi (4) Ștevie (1) Telina (7) Unt (12) Untura (7) Usturoi (2) Varza (15) Vin (7) Vinete (6) Visine (7) Zaharoase (5) Zmeura (4)

3 oct. 2010

Borș de găină - rețeta tradițională moldovenească

La acest fel de borș punem o găină de curte, întreagă. Nu încape tocmeală, numai așa iese bun.

Curățăm găina, o spălăm și o tăiem bucăți. 

O punem la fiert într-o oală încăpătoare, cu apă rece - să depășească cu o palmă nivelul cărnii, la foc mic. Vom pune și măruntaiele, iar dacă găina are și ouă, succesul este garantat.

După vreo 20 de minute punem și sare și spumuim, când este necesar. Pentru a se ridica spuma, mai turnăm din când în când în oală câte un pic de apă rece. Borșul trebui să fie limpede. 

După o oră și jumătate adăugam o ceapă mare tocată fin, 2 morcovi rași și o rădăcină de pătrunjel. După un sfert de oră punem 1 gogoșar tocat fin și 2 roșii decojite tocate fin. 

După incă 10 minute punem  tăieței făcuți în  casă, cu o zi înainte, din 2 ouă și făină. Nu sunt foarte pretențioși, pot fi și un pic mai groși. 

Mai potrivim de sare.




p>La final adăugăm cam 0,5 l de borș de casă, clocotit. Potrivim după gust, căci depinde de cât de acru e borșul. Apoi, pătrunjel verde tocat, mărar, leuștean tocat și o ramură groasă de cimbru.

Dăm oala deoparte, punem capacul și lăsăm  să se întrepătrundă aromele.

Eu mi-am pus o porție cu o aripă, o bucată de piept și ficatul.

Mmmmmmmm.......Delicios și consitent. Nu mai ai nevoie de felul doi.


Șarpe și arici - aperitiv


Nu vă speriați, nu m-am apucat să mănânc astfel de animale, deși știm că mulți oameni mănâncă și șerpi, și libelule și tot felul de ciudățenii.
Eu doar m-am jucat puțin pregătind masa festivă pentru o persoană născută în anul șarpelui.
Ne-am amuzat destul, deși eu am pregătit totul in mare viteză și nu a ieșit chiar foarte bine (zic eu). De fapt, am mai făcut eu ceva asemănător cu ani în urmă și acum nu-mi mai aminteam exact procedura.
Cu prazul a fost problema, ca atunci am folosit partea verzuie, nu frunzele verzi, ca acum, care au rămas cam tari.
Dar il voi face mai bine data viitoare. Să va spun rețeta:

- am făcut o pastă aperitiv din brânză de vaci, din 800 g de brânză,  250 g de unt de calitate, sare, chimen, praz tocat și ceapă tocată fin,  o bucată de gogoșar tocat fin,  pătrunjel verde. Am amestecat brânza cu untul, să fie ca o cremă; dacă e brânza mai scoaptă, se pot pune și 2-3 linguri de smântână. Apoi se pun pe rând celelalte  ingrediente.

 - am opărit o bucată de praz și i-am scos foile; mie mi-ai ieșit cam tari, cred că trebuia să le opăresc mai mult. Ideea e să se înmoaie prazul, dar să nu se zdrobească. De asemenea, trebuie luate frunzele mai subțiri.

După ce s-au scurs, am îmbrăcat fundul unei forme de chec cu folie și apoi cu bucăți de frunze, ceva mai lungi decât forma. Deasupra am pus crema de brânză de vaci, am lipit bine capetele foilor de praz și am dat totul la rece.


După vreo oră am răsturnat conținutul pe un platou, am curbat ”corpul ”șarpelui și i-am modelat capul. Pentru că îmi mai rămăsese brânză, am făcut și un arici, cu țepi din sticksuri, care a fost de mare efect. 

La final mi-am dat seama că nu lăsasem brânză pentru a face și niște ciupercuțe, cu pălărie din roșie. Și le-am realizat din cotor de praz, le-am presărat cu susan și chiar mi-au ieșit mai frumoase decât cele din brânză de vaci.








2 oct. 2010

Chifteluțe aperitiv

Nu se fac la fel ca pârjoalele; nu se pune usturoi - sau pui numai puțin. 

Rețeta preferată este cea de AICI.

Eu le-am dat prin susan alb și apoi le-am prăjit. Au ieșit foarte -foarte bune.

29 sept. 2010

Salată de telină cu ouă si maioneză

Am făcut o maioneză bine legată, din un gălbenuș fiert, un gălbenuș crud, sare, muștar, ulei.

O țelină potrivită se  rade prin răzătoarea fină, se amestecă și cu un măr ras (mai acrișor), sare și zeamă de lamâie. Am amestecat țelina cu maioneza - dacă lasă zeama se stoarce și se scurge zeama.

Potrivim gustul cu sare, lămâie apoi adăugăm și 4 ouă tari tocate mai mare. Ornăm cu măsline, gogoșar, albuș ras. Este un aperitiv apreciat și care se face rapid.

Găluște din cartofi umplute cu prune


Se pare că toată lumea a făcut găluște cu prune, și nici eu nu am stat deoparte.

Prune dulci, aromate, parfumate cu scorțișoara, combinată cu gustul ușor dulceag al cartofilor și cu pesmetul rumenit în unt............Un deliciu! 
Să mai scriu rețeta?
Eu prefer aluatul cu cartofi.
Nu am mai pus zaahăr in aluat, l-am făcut numai cu cartofi, ouă și făină, pentru că am pus zahar și în prune, și deasupra, în pesmet. Apoi, aluatul de cartofi devine cam lipicios când se pune zahăr și îl modelăm mai greu.
Cantitățile: 1 kg de cartofi fainosi si bine fierti cu sare, 2 oua, 500 g faina 000 - cantitatea variază, să fie ferm, aluatul nelipicios, dar nu prea tare.
Din experiență, am observat că aluatul iese mai pufos, mai aerat, cu cartofii fierți rași prin răzătoarea mică, comparativ cu cei trecuți prin mașina de carne sau mixer.
Cât timp fierb cartofii, scoatem sâmburii prunelor și punem în locul lor un pic de zahară tos și praf de scorțișoară.

Pesmetul - cam 1-2 căni - se călește într-o tigaie în care am pus 200 g de unt. Ametsecăm mereu, să nu-l ardem, apoi îl dăm deoparte. În acest pesmet adăgăm căteva linguri de zahar tos.


Din aluat formăm două suluri din care tăiem câte o bucata pentru a forma gălușca. Planșeta va fi presărată cu mai multă făină, caci aluatul se lipește ușor. Se ia câte o bucată din aluat, se trece prin făină, se intinde cu făcălețul și la o margine punem o prună întreagă, după care a rulăm, o acoperim cu aluat, iar surplusul il tăiem cu un cuțit. Rotunjim cât mai frumos. Ideeea e să nu punem foarte mult aluat.
Le punem la fiert într-o cratiță mai largă, cu apă care clocotește, dar le fierbem la foc mediu. Cu o platetă, controlăm dacă nu cumva s-au lipit de fundul vasului și eventual le dezlipim cu atenție. 
De regulă, sunt gata când se ridică deasupra, dar eu la mai las încă vreo 5 minute, să nu fie aluatul crud la mijloc. Le scoatem pe o sită și, după ce s-au scurs, le trecem prin pesmet, pe toate părțile. 

Se pot păstra calde într-un castron acoperit, pus pe o cratiță cu apă clocotită.

Cornulete din unt umplute cu nucă și cacao


De obicei, numai iarna fac cornulețe. Acum însă, am fost într-un fel forțată de împrejurări. Am scos din congelator un pachet cu ficat de porc (credeam eu), dar când s-a dezghețat - surpriză - era umplutură de nucă pentru cozonac. Probabil o pusese mama, când a făcut cozonac ultima dată.

Ei, acum, dacă am dezghețat-o, ce pot să fac cu ea?

- Cornulețe - spune Gil, și-mi aduce repede un pachet de unt. 
Așa că, Diano dragă, nu mai sta pe gânduri, treci la treabă.
Și am făcut aluatul:

1 pachet de unt de 200 g - moale și frecat cu lingura de lemn, în care adăugăm pe rând 5 linguri mari (sau 6, dacă sunt lingurile mai putin adânci) cu apă clocotită, 1-2 linguri cu otet, și putină sare. Omogenizăm și adăugăm faină - circa 500 g. Aluatul să nu fie vârtos, ci mai moale. De regulă, se lasă până a doua zi, dar eu l-am copt în aceeași zi.

Am lăsat aluatul să se odihnească vreo 30 de minute.

Am înpărți aluatul în 4 bucăți.

Din prima bucată am făcut ”cornulețe” tăiate dintr-un sul mai lung, rulat cu umplutură - ca să-mi intre mai multă, din care am tăiat apoi bucăți.

M-am gândit că acest fel de umplutură nu are cum să curgă în tavă, la copt. Și am avut dreptate. 


Umplutura a fost făcută din:
nucă măcinată, albuș bătut, cacao, zahăr - dar nu mult, ca să iasă în față gustul de nucă și cel amărui de cacao-, puțin unt - toate după gust și după preferințe.
Din a doua bucată am făcut ca un fel de ochelari sau cornuri duble.
Din a treia, cornulețe clasice. 

Mai bune au fost cele duble, rulate din sensuri opuse. Le-am copt în cuptorul încins, la foc potrivit - nici mare, nici mic.
Se trec prin zahăr pudră și zahărvanilat.
Sunt foarte bune și le voi face la iarnă (cred).Miroase atât de frumos în casă a unt, vanilie și nucă prăjită!

27 sept. 2010

Salata de vinete - in lapte - reteta mai usoara



Reteta mea preferata de salata de vinete
Am cautat o modalitate de a obtine o salata mai alba, care sa nu fie iute. Pentru aceasta, am amestecat vinetele coapte cu miez de paine inmuiat in lapte.

Se coc doua vinete mai marisoare pe flacara de la aragaz sau in cuptor, cum prefera fiecare. Se curata de coaja, apoi se aseaza apoi vinetele pe un fund de lemn, se despica, se pune deasupra alt fund , cu o greutate pe el, pentru a se scurge sucul. Dupa vreo 30 de minute le scoatem, le curatam de urmele de arsura si de seminte, apoi le punem intr-un castron si le lasam sa stea in lapte. Separat, punem tot in lapte o jumatate de franzela alba.

Strecuram vinetele, le tocam, le amestecam cu miez de paine bine stors. Omogenizam, punem sare si un galbenus crud si turnam ulei, cam 200 ml, cate putin, ca la maioneza. 

Inainte de a o servi, punem in salata ceapa tocata fin si tinuta un pic in apa, ca sa iasa sucul iute. Ornam dupa plac. Eu am folosit masline, gogosari, rosii cireasa.



Ouă umplute cu ficat de pasăre

Sunt multe rețete, dar cel mai mult îmi place aceasta.

Ingrediente pentru 5 persoane:
5 ouă, 50 g de unt, sare, o linguriță de muștar, un ficățel de pasăre prăjit, pătrunjel verde tăiat foarte marunt, piper negru macinat.
Pentru ornat: măsline, gogoșari și castraveciori murați, pătrunjel verde, salată verde. 
Preparare:
Fierbem ouăle timp de 10 minute, în apă cu sare, și le punem apoi în apă rece, pentru a le curăța cât mai ușor. După ce le-am decojit, le tăiem in jumătăți și le scoatem gălbenușurile pe care le punem într-un castron. Zdrobim gălbenușurile cu furculița, adăugam sare și piper și apoi le frecăm cu lingura de lemn, adăugând unt moale, muștar, ficatul tocat - după gust, nu punem prea mult, și pătrunjelul tocat.
Umplem jumătățile de ou și le decorăm cu măsline negre, gogoșari marinați, castraveciori, pătrunjel verde.

23 sept. 2010

Beef Bourguignon - by Julia Child

Am vazut si eu indragitul film "Julie si Julia", atat de admirat de blogerite. Recunosc ca m-am simtit neinsemnata....eu sunt departe de talentul - in ale gatitului - celor doua doamne, nici nu ma pot compara. Sa ajungi sa transformi un blog de retete intr-o carte inseamna multa originaliate, munca - ati vazut cate retete sofisticate a gatit Julie doar intr-un an - dar si bani. La noi, ca sa gatesti ca in restaurantele frantuzesti sau oricum, ceva de mare clasa, cu produse rare si deosebite, nu-i la indemina oricui.
Asa ca, deocamdata, n-am gatit nimic a la Julia, dar am gasit o reteta pe care am tradus-o si care cred ca ne este si nou accesibila:

Beef Bourguignon
Beef Bourguignon este o retea clasica frantuzeasca de friptura cu carnea taiata in cuburi, gatita indelung in vin rosu si supa si servita cu sote de ciuperci si ceapa arpagic.

Ingrediente:
170 g sunca
2 - 3 linguri ulei de masline
1,8 kg de carne de vita taiata in cuburi cu latura de 5 cm, uscate cu servetele de hartie
Sare si piper proaspat macinat
2 cesti de ceapa tocata - ceasca de 100 ml
1 ceasca de morcov ras
1 sticla de vin rosu demidulce
2 cesti de supa de vita
1 ceasca de rosii decojite si tocate
1 buchet de verdeturi - 8 fire de patrunjel, o frunza de dafin, o ramura de cimbru, 2 cuisoare, 3 catei de usturoi, 2 boabe de enibahar, puse toate intr-un saculet de tifon

Unt framantat: 3 linguri de faina amestecata ca o pasta cu 2 linguri de unt
24 cepe mici - arpagic
supa de pui
unt
2 kg de ciupercute champignon, taiate in sferturi

Mod de preparare:

1 Luam mai intai baconul, il punem in apa fierbinte, il lasam sa clocoteasca si sa fiarba circa 8 minute. Strecuram, il uscam cu servetele de hartie.

2 Intr-o tigaie mare,adanca, sotam baconul oparit, pana ce se rumenste, in putin ulei; il punem deoparte si il vom adauga mai tarziu la carne, folosind grasimea ramasa. Rumenim bucatile de carne in ulei de masline sigrasimea de la bacon, punem sare si piper, apoi dam vasul la cuptor incins, acoperit cu capac sau folie. Taiem baconul in bucati mici si il adaugam in cratita.
3 In tigaie rumenim legumele - ceapa tocata, morcovul - si le adaugam la carne. Turnam in tigaie si vinul i apoi il adaugam in cratita, impreuna cu supa - atat cat sa se acopere totul.
Punem si tomatele si saculetulcu verdeturi. Acoperim si lasam la cea mai mica temperatura posibila, circa 2 ore.
4 Cat timp se face carnea, preparam ceapa, o oparim in apa clocotita, 1 minut. O trecem prin jet de apa rece, pentru a stopa procesul de fierbere. Taiem mustatile, decojim ceapa apoi sotam in 1-2 linguri de unt, pana ce se face brun deschis. Adaugam supa de pui sau apa, cat sa fie cuprinse cepele pana la jumatate. Adaugam o lingura cu zahar, sare si piper. Acoperim si o gatim 25 minute sau pana ce se patrunde. Ceapa va absorbi toata apa. Daca ramine lichid, excesul se indeparteaza imediat.

5 Preparam ciupercile, adica le sotam in unt si ulei de masline.

6 Cand carnea s=a facut, o scoatem din sos. Sosul il strecuram si il fierbem pana ramin 300 ml. Il dam deoparte, adaugam untul framantat, apoi mai fierbem 2 minute, sa devina onctuos.
Punem ceapa si ciupercile, apoi carnea.

Se seveste cu orez, piine sau cartofi natur.
Pare complicat.......dar nu prea greu.

22 sept. 2010

Ciuperci crocante la cuptor - cu malai


Am avut o varietate de ciuperci culese din padure:painisoare, hribi, glabiori, iutari, ciuperca de padure , palaria sarpelui etc. 
Le-am curatat, le-am spalat si dupa ce sau scurs le-am trecut prin ulei si apoi printr-un amestec de malai, sare, piper.
Le-am asezat intr-o tava si le-am pus in cuptorul incins, unde le-am tinut pana cand s-au rumenit putin.
Sunt foarte gustoase. Se pot manca ca garnitura sau cu o salata sau cu sos de usturoi.

15 sept. 2010

Zacuscă de ghebe


Se face cu ceapă, gogoșri, ghebe, suc de roșii și ulei. Unii pun morcovi, dar eu nu recomand, pentru că prefer să ”iasă în față” gustul de ciuperci și nu cel de legume.

Se pun cam: 5 kg de ghebe,  3 kg ceapă, 3 kg gogoșari, 500 ml suc de roșii, 1 l ulei.

Dacă avem ghebe micuțe, le lăsăm întregi sau le tocăm un pic pe tocător, pentru a le mai  tăia cozile. 

Pregătim ingredientele:

gogșarii se coc și se curăță

ghebele se fierb și se strecoară

Se incepe cu prelucrarea cepei - care se toacă și se înăbușă în ulei, acoperită, ca să se aburească și să nu se rumenească. Se poate picura câte un pic de apă. Ca să se înmoaie mai repede, se presară sare. 

Cînd e bine înmuiată, adăgăm gogoșarii copți și tocați, ghebele, apoi sos de roșii. Se fierbe, ca să scadă, și se amestecă din când în când. Se adaugă cîțiva câței de usturoi întregi, sare, piper.

Dacă aven ghebe mari, le tocăm, dar punem o sdită cu ochiuri mari la mașină.

Subscrie via email

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner

Număr de abonați:

 

Home-Cooking Blogroll Center

Sponsori