Frumoase sunt aceste prime zile ale lui septembrie... Sper sa avem parte de o toamna lunga si luminoasa.
Incantata de lumina aparte a inceputului de toamna, ieri dimineata am deschis fereastra, ca sa testez vremea de afara si, ca in fiecare zi, sa ud florile din jardiniera.
Dar cand am deschis geamul, camera mi-a fost invadata de un abur ademenitor de sarmale in foi de varza, care fierbeau mocnit pe aragazul vecinei mele.
Si atunci, mi-am zis: Trebuie sa fac sarmale. Si am trecut la treaba...
Aveam tot felul de legume, dar nu aveam carne, astfel ca am recurs la o alternativa: soia.
Asadar, mai intai am pus soia granulata la inmuiat cu apa calduta, sare si vegeta ( naturala, fara conservanti, cumparata de la un magazin naturist).
Am trecut repede prin razatoare 2 cepe mari si doi morcovi frumosi, pe care i-am si pus impreuna la calit, in ulei. Am mai ras o radacina de patrunjel (numai una am avut), o bucata de telina si doi cartofi potrivit de mari.
Am amestecat legumele cu soia, am adaugat orez (nu prea mult, totusi), 1 ou, condimente (piper, vegeta, putin curry) si verdeata (am pus si frunze de telina, si de patrunjel), bulion sau rosii rase, 1 lingura de faina.
Am aparit varza si ...surpriza: doar primele frunze, de la suprafata, se puteau rula, restul erau prea groase. Am mai aparit-o o data, dar degeaba... Se pare ca tentativa mea de a face sarmale era sortita esecului.
Dar nu ma las eu cu una cu doua, trebuie gasita o solutie salvatoare. Ardei pentru umplut am avut numai 4, destul de mici. Buni si astia. I-am umplut, i-am pus in oala cu putinele sarmale pe care am reusit sa le fac ( sa fi fost 10?), am turnat apa clocotita si le-am pus la fiert.
Dar castronul meu cu umplutura de sarmale era aproape plin.
Mai exista si sarmalele sparte, dar parca nu merg cu soia.
Ce sa fac?
Mai bine, o rulada.
Intr-o forma de cozonac, am asezat mai multe foi naravase de varza, am turnat toata umplutura, am rulat foile si am mai pus altele deasupra. Am turnat putina apa, am acoperit totul cu felii de rosii si am dat la cuptor, la foc mediu, sa fiarba mocnit (am acoperit forma cu o folie de aluminiu, pe care doar spre final am indepartat-o).
S-a dovedit cu rulada mea a fost foarte buna si aspectuoasa... si mai lesne de facut, cand nu avem prea mult timp pentru rulat sarmale.
Am servit-o a doua zi, incalzita, cu mamaliguta calda si cu smantana deasupra.
Sa nu uit: si in oala cu sarmale, si in tava cu rulou, am pus ramuri de busuioc si de cimbru.
Faceți căutări pe acest blog
Gatim cu:
- Aperitive
(55)
- Băuturi
(2)
- Budinci
(4)
- Conserve
(33)
- Dulciuri
(67)
- Fripturi
(13)
- Garnituri
(2)
- Gustări
(18)
- Mâncăruri
(67)
- Patiserie
(29)
- Pește
(14)
- Salate
(22)
- Sfaturi
(12)
- Sosuri
(1)
- Supe/ciorbe
(18)
-Diverse...
(21)
*
(10)
* - Retete retro
(9)
* Retete de post
(3)
Afine
(4)
Ananas
(2)
ardei
(13)
Banane
(2)
Biscuiţi
(1)
Branza
(38)
Brocoli
(2)
Cacao
(10)
Cafea
(3)
Caise
(9)
Capsune
(9)
Carne de oaie/miel
(1)
Carne de pasare
(50)
Carne de porc/vita
(42)
Carne tocata
(24)
Cartofi
(24)
Castraveti
(3)
Catina
(2)
Ceai
(1)
Ceapa
(3)
Cimbru
(1)
Ciocolata
(6)
Cirese
(3)
Ciuperci
(40)
Coacaze
(2)
Coacăze
(1)
Condimente
(2)
Conopida
(5)
Creier
(5)
De post
(2)
Dovlecei
(8)
Dulciuri
(50)
Faina
(14)
Fainoase
(2)
Fasole
(8)
Fasole pastai
(5)
Făină
(1)
Ficat
(8)
Foitaj/aluat
(9)
Fragi
(3)
Frișcă
(1)
Fructe de padure
(7)
Fructe diverse
(19)
Gem
(1)
Gem/marmelada
(10)
Gogoșari
(11)
Grâu
(1)
Griș
(2)
Gutui
(3)
Hrean
(1)
Iaurt
(4)
Lamai
(8)
Lapte
(10)
Legume diverse
(16)
Limbă
(2)
Linte
(2)
Lobodă
(1)
Mac
(1)
Malai
(3)
Mazăre
(6)
Mere
(13)
Mezeluri
(12)
Morcovi
(8)
Năut
(1)
Nucă de cocos
(2)
Nuci
(9)
Opinii
(3)
Orez
(15)
Ornare
(1)
Oua
(59)
Paine
(8)
Paine/patiserie
(2)
Paste fainoase
(2)
Pepene
(2)
Pere
(2)
Pesmet
(2)
Peste
(31)
Piersici
(8)
Portocale
(4)
Porumb
(3)
Praz
(1)
Prune
(6)
Rahat
(1)
Rosii
(13)
Secară
(1)
Sfecla
(3)
Smantana
(25)
Soc
(1)
Soia
(1)
Spanac
(4)
Surimi
(4)
Ștevie
(1)
Telina
(7)
Unt
(12)
Untura
(7)
Usturoi
(2)
Varza
(15)
Vin
(7)
Vinete
(6)
Visine
(7)
Zaharoase
(5)
Zmeura
(4)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Subscrie via email
Ecuson Facebook
-
O pifite reusita trebuie sa fie atat de limpede incat sa vezi fundul farfuriei, si sa nu fie moale, dar nici foarte inchegata (cum e toba)...
-
Putem folosi orice fel de ficat. Spălăm ficatul, îl curățăm de vinișoare, il desfacem în lobi sau îl tăiem. Apoi lăsăm ficatul să stea în...
2 comentarii:
Super :))
Diana, ai fost foarte inspirata, o idee buna in cazul in care imi ramane umplutura de la sarmale :))
Tot SUPER am zis si eu cand am citit :)) Eu nu stiu sa gatesc si in cautare de diverse retete, mai simple ce-i drept, am descoperit blogul tau. Felicitari!
Trimiteți un comentariu