Le-am făcut chiar mai înainte și m-am gândit să îi postez astăzi, poate mai inspir pe cineva.
Mi-au IEȘIT EXCELENTE, FOARTE FINE.
Nu am mai făcut această rețetă de mai mult de 20 de ani și am făcut-o acum de probă.
Aluatul se face cu:
circa 250 g untură topită, dar rece
200 g zahăr
2 ouă și 3 gălbenușuri
un praf de sare, 1/2 linguriță bicarbonat de sodiu
arome
zeama de la o jumătate de lămâie
circa 7 polonice cu făină
Am avut untură foarte proaspătă, pe care am topit-o ieri. Până azi, s-a făcut numai bună.
Și pișcoturile nu au niciun pic de iz de untură.
Am amestecat untura moale cu sare, un vîrf de cuțit, și cu zahărul. Le-am frecat cu lingura de lemn, vreo 10 minute.
Apoi adăugăm pe rînd ouăle, gălbenușurile,
coaja de lămâie sau portocală, și apoi făină în ploaie, treptat. Nu am cântărit făina, am pus cam 7 polonice medii.
Aluatul să fie elastic, nu vîrtos.
După ce se face aluatul, se lasă la rece vreo 30-40 de minute și astfel se întărește și se trece ușor prin mașină. Unele persoane fac aluatul foarte vârtos, cu multă făină, ca să il poată modela, dar fursecurile nu mai ies atât de bune, fiind prea îndesate, aspre.
Cum spuneam, după ce dăm aluatul la rece il trecem prin masina la care am atașat forma de pișcoturi și facem batoane, semicercuri, cercuri , fundițe.
Se coc în cuptorul incins, cam 12-15 minute, la foc mediu.
Trebuie să fie doar ușor rumenite.
O serie mi-ai ieșit un pic spre maro și sunt prea uscați. Deci, atenție la copt.
Se pudrează ușor cu zahăr.
Pentru un gust mai special, puteți adăuga în aluat o mână de nucă măcinată.
Se mai pot glasa cu ciocolată, dar parcă sunt mai buni așa.
Faceți căutări pe acest blog
Gatim cu:
- Aperitive
(55)
- Băuturi
(2)
- Budinci
(4)
- Conserve
(33)
- Dulciuri
(67)
- Fripturi
(13)
- Garnituri
(2)
- Gustări
(18)
- Mâncăruri
(67)
- Patiserie
(29)
- Pește
(14)
- Salate
(22)
- Sfaturi
(12)
- Sosuri
(1)
- Supe/ciorbe
(18)
-Diverse...
(21)
*
(10)
* - Retete retro
(9)
* Retete de post
(3)
Afine
(4)
Ananas
(2)
ardei
(13)
Banane
(2)
Biscuiţi
(1)
Branza
(38)
Brocoli
(2)
Cacao
(10)
Cafea
(3)
Caise
(9)
Capsune
(9)
Carne de oaie/miel
(1)
Carne de pasare
(50)
Carne de porc/vita
(42)
Carne tocata
(24)
Cartofi
(24)
Castraveti
(3)
Catina
(2)
Ceai
(1)
Ceapa
(3)
Cimbru
(1)
Ciocolata
(6)
Cirese
(3)
Ciuperci
(40)
Coacaze
(2)
Coacăze
(1)
Condimente
(2)
Conopida
(5)
Creier
(5)
De post
(2)
Dovlecei
(8)
Dulciuri
(50)
Faina
(14)
Fainoase
(2)
Fasole
(8)
Fasole pastai
(5)
Făină
(1)
Ficat
(8)
Foitaj/aluat
(9)
Fragi
(3)
Frișcă
(1)
Fructe de padure
(7)
Fructe diverse
(19)
Gem
(1)
Gem/marmelada
(10)
Gogoșari
(11)
Grâu
(1)
Griș
(2)
Gutui
(3)
Hrean
(1)
Iaurt
(4)
Lamai
(8)
Lapte
(10)
Legume diverse
(16)
Limbă
(2)
Linte
(2)
Lobodă
(1)
Mac
(1)
Malai
(3)
Mazăre
(6)
Mere
(13)
Mezeluri
(12)
Morcovi
(8)
Năut
(1)
Nucă de cocos
(2)
Nuci
(9)
Opinii
(3)
Orez
(15)
Ornare
(1)
Oua
(59)
Paine
(8)
Paine/patiserie
(2)
Paste fainoase
(2)
Pepene
(2)
Pere
(2)
Pesmet
(2)
Peste
(31)
Piersici
(8)
Portocale
(4)
Porumb
(3)
Praz
(1)
Prune
(6)
Rahat
(1)
Rosii
(13)
Secară
(1)
Sfecla
(3)
Smantana
(25)
Soc
(1)
Soia
(1)
Spanac
(4)
Surimi
(4)
Ștevie
(1)
Telina
(7)
Unt
(12)
Untura
(7)
Usturoi
(2)
Varza
(15)
Vin
(7)
Vinete
(6)
Visine
(7)
Zaharoase
(5)
Zmeura
(4)
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Subscrie via email
Ecuson Facebook
AROME...: Lebăr de casă
AROME...: Lebăr de casă : Se face cu: 1- 1,5 kg de ficat 4-500 g carne de porc o bucată - cam 250 g - de slănină afumată 300 g ceapă pu...
-
Putem folosi orice fel de ficat. Spălăm ficatul, îl curățăm de vinișoare, il desfacem în lobi sau îl tăiem. Apoi lăsăm ficatul să stea în...
-
O pifite reusita trebuie sa fie atat de limpede incat sa vezi fundul farfuriei, si sa nu fie moale, dar nici foarte inchegata (cum e toba)...
4 comentarii:
Sarbatori fericite alaturi de cei dragi!!!!
;Mulțumesc de urare. Numai bine vă doresc.
Cred ca au iesit foarte fragezi. Arata tare bine!
Si eu le-am facut ..au iesit delicioase ;)
Trimiteți un comentariu