Faceți căutări pe acest blog

Gatim cu:

- Aperitive (55) - Băuturi (2) - Budinci (4) - Conserve (33) - Dulciuri (67) - Fripturi (13) - Garnituri (2) - Gustări (18) - Mâncăruri (67) - Patiserie (29) - Pește (13) - Salate (21) - Sfaturi (12) - Sosuri (1) - Supe/ciorbe (18) -Diverse... (21) * (10) * - Retete retro (9) * Retete de post (3) Afine (4) Ananas (2) ardei (13) Banane (2) Biscuiţi (1) Branza (38) Brocoli (2) Cacao (10) Cafea (3) Caise (9) Capsune (9) Carne de oaie/miel (1) Carne de pasare (50) Carne de porc/vita (42) Carne tocata (24) Cartofi (24) Castraveti (3) Catina (2) Ceai (1) Ceapa (3) Cimbru (1) Ciocolata (6) Cirese (3) Ciuperci (40) Coacaze (2) Coacăze (1) Condimente (2) Conopida (5) Creier (5) De post (2) Dovlecei (8) Dulciuri (50) Faina (14) Fainoase (2) Fasole (8) Fasole pastai (5) Făină (1) Ficat (8) Foitaj/aluat (9) Fragi (3) Frișcă (1) Fructe de padure (7) Fructe diverse (19) Gem (1) Gem/marmelada (10) Gogoșari (11) Grâu (1) Griș (2) Gutui (3) Hrean (1) Iaurt (4) Lamai (8) Lapte (10) Legume diverse (16) Limbă (2) Linte (2) Lobodă (1) Mac (1) Malai (3) Mazăre (6) Mere (13) Mezeluri (12) Morcovi (8) Năut (1) Nucă de cocos (2) Nuci (9) Opinii (3) Orez (15) Ornare (1) Oua (59) Paine (8) Paine/patiserie (2) Paste fainoase (2) Pepene (2) Pere (2) Pesmet (2) Peste (31) Piersici (8) Portocale (4) Porumb (3) Praz (1) Prune (6) Rahat (1) Rosii (13) Secară (1) Sfecla (3) Smantana (25) Soc (1) Soia (1) Spanac (4) Surimi (4) Ștevie (1) Telina (7) Unt (12) Untura (7) Usturoi (2) Varza (15) Vin (7) Vinete (6) Visine (7) Zaharoase (5) Zmeura (4)

30 sept. 2011

Zacusca / vedeta toamnei

Chiar dacă ați făcut zacusca și până acum, nu vă lăsați și continuați. Încă se mai pot face alte rețete, căci sunt multe. Și fiecare poate să jongleze cu  felurite legume și să inventeze rețete noi. Se face zacusca cu fasole, țelină, pește, gogonele, morcovi. Să nu uităm de ciuperci, poate vor crește, dacă plouă.
Cum spuneam, rețetele sunt variate, dar pentru reușită, trebuie să ținem cont de câteva direcții principale:
- în toate se pune ceapă, suc de roșii, ulei - apoi se optează pentru alte legume;
- ceapa se curăță, se taie în jumătăți și se lasă într-un vas cu apă; apoi se călește înăbușit, cu ulei, sub capac, și după ce s-a înmuiat, se lasă la răcit și se trece prin mașina de carne; în acest fel, scapi de tocat ceapa (apropo de ceapă, mi s-a întamplat ceva foarte ciudat; am intrat direct de afară într-o bucătărie unde se pregătea ceapa, aceasta fiind dată, crudă, prin robot, și toate iuțeala se răspândise în bucătărie; mi s-a făcut brusc cumplit de rău, am simțit dureri puternice în ochi și cap, mi-a provocat vertij și nu mi-am revenit decât a doua zi, a trebuit să stau întinsă și să nu fac nimic în acea zi);
- roșiile se fac suc, la mașina specială;
- rădăcinoasele se rad și se înnabușă în ulei cu puțină apă;
- ardei, gogoșari, capia - sunt două variante:
 * clasic - se coc, se presară cu sare și se pun la aburit într-un vas acoperit, se curăță de coajă și semințe, apoi se toacă;
* varianta light - se dau prin mașină, dar NU cruzi, căci nu au gust prea bun așa; se face astfel: se taie în bucăți, se pune o parte din uleiul destinat zacuștei într-un vas de tuci, se încinge și se adaugă ardei, se presară puțină sare și se pune capac; se vor căli mai mult în sucul pe care-l lasă, și de-abia acum se pot da prin mașină; vor fi foarte buni;
- vinetele se coc - se curăță fierbinți de coajă, se pun la scurs pe un grătar de lemn sau pe un tocător înclinat, circa 2 ore; se toacă;
- fasolea boabe - se pune fiartă, dar nu sfărâmată;
- ghebele - se opăresc vreo zece minute; cele mici  sau și mai mari, dar fragede, se pun întregi sau ușor tocate cu cuțitul; cele mai mari, se toacă prin mașină, la sita cu găuri mai mari;
- gogonelele - se opăresc, se curăță de pieliță, apoi se toacă;
- după ce amestecăm toate legumele cu uleiul și sucul de roșii, mai punem 2-3 căței de usturoi, boabe de enibahar și lăsăm zacusca să scadă la foc mic; e gata când nivelul compoziției din vas a scăzut cu vreo 3 degete; normal, se testează și după gust;
- se pune fierbinte în borcane sterilizate mai înainte în cuptorul aragazului: nu se umplu borcanele pănâ sus, se mai lasă un gol de 2 degete;
- pentru siguranță, deasupra zacuștei din borcan se poate turna o lingură cu ulei încins; dar nu se pune mult, căci va râncezi;
- se șterg marginile borcanului cu un prosop ud, apoi cu unul uscat;
- se sterilizează 30 - 60 de minute (borcanele mari), din momentul in care apa din vas clocotește.

Niciun comentariu:

Subscrie via email

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner

Număr de abonați:

Salată

Home-Cooking Blogroll Center

Sponsori