Faceți căutări pe acest blog

Gatim cu:

- Aperitive (55) - Băuturi (2) - Budinci (4) - Conserve (33) - Dulciuri (67) - Fripturi (13) - Garnituri (2) - Gustări (18) - Mâncăruri (67) - Patiserie (29) - Pește (14) - Salate (22) - Sfaturi (12) - Sosuri (1) - Supe/ciorbe (18) -Diverse... (21) * (10) * - Retete retro (9) * Retete de post (3) Afine (4) Ananas (2) ardei (13) Banane (2) Biscuiţi (1) Branza (38) Brocoli (2) Cacao (10) Cafea (3) Caise (9) Capsune (9) Carne de oaie/miel (1) Carne de pasare (50) Carne de porc/vita (42) Carne tocata (24) Cartofi (24) Castraveti (3) Catina (2) Ceai (1) Ceapa (3) Cimbru (1) Ciocolata (6) Cirese (3) Ciuperci (40) Coacaze (2) Coacăze (1) Condimente (2) Conopida (5) Creier (5) De post (2) Dovlecei (8) Dulciuri (50) Faina (14) Fainoase (2) Fasole (8) Fasole pastai (5) Făină (1) Ficat (8) Foitaj/aluat (9) Fragi (3) Frișcă (1) Fructe de padure (7) Fructe diverse (19) Gem (1) Gem/marmelada (10) Gogoșari (11) Grâu (1) Griș (2) Gutui (3) Hrean (1) Iaurt (4) Lamai (8) Lapte (10) Legume diverse (16) Limbă (2) Linte (2) Lobodă (1) Mac (1) Malai (3) Mazăre (6) Mere (13) Mezeluri (12) Morcovi (8) Năut (1) Nucă de cocos (2) Nuci (9) Opinii (3) Orez (15) Ornare (1) Oua (59) Paine (8) Paine/patiserie (2) Paste fainoase (2) Pepene (2) Pere (2) Pesmet (2) Peste (31) Piersici (8) Portocale (4) Porumb (3) Praz (1) Prune (6) Rahat (1) Rosii (13) Secară (1) Sfecla (3) Smantana (25) Soc (1) Soia (1) Spanac (4) Surimi (4) Ștevie (1) Telina (7) Unt (12) Untura (7) Usturoi (2) Varza (15) Vin (7) Vinete (6) Visine (7) Zaharoase (5) Zmeura (4)
Se afișează postările cu eticheta Dulciuri. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Dulciuri. Afișați toate postările

24 mai 2009

Foi cu sos de rosii pentru prajituri/Tomato sauce cake

Cautand retete pentru prajituri cu foi- voiam altceva decat cele pe care le faceam mereu,cu ou, lapte si amoniac - am incercat cateva de pe net si .......... amluat plasa. Ori nu mi-au placut, ori nu le-am facut cum trebuie, dar cred ca sunt scrise si aiurea. De pilda, folosind cu strictete ingredientele prescrise, imi iesea un bobolot mic de aluat, din care daca puteam intinde 2 foi. Apoi, nu-mi plac foile foarte dulci si nici cele prea dense. Oricum, din cele cu miere nu mai fac vreodata, chiar nu le vad rostul, fiind prea dulci.
In cele din urma, am facut niste foi care m-au multumit, modificand putin reteta - in sensul ca am pus si ou.
Le-am facut din:
1 ou, 12 linguri de zahar, un praf de sare, 12 linguri de suc de rosii ( din cel din comert, ceva mai subtire decat sucul de casa), 12 linguri cu ulei, o lingurita rasa de bicarbonat de amoniu, circa 500 g faina.
Am lucrat aluatul si l-am lasat pe masa circa 30 de minute.
Apoi am intins foi subtiri (ies circa 4) care se coc pe dosul tavii. Atentie, sa nu fie maroniii, ci numai usor galben inchis.
Aceste foi se intind frumos si usor, fara a fi lipicioase.
Dupa ce s-au copt, foile devin portocalii.
Pentru contrast, le-am umplut cu crema alba; am vrut sa fac de vanilie, dar in cele din urma m-am razgandit si am pus lamaie, iar una dintre foi am uns-o cu un strat subtire de gem de caise. Mi-a iesit ca un fel de alba ca zapada.
Cred ca merg bine si cu crema de nuci sau de cacao.

21 mai 2009

Galusti cu gem sau Putisoare a la Vadim Tudor

Sa va spun povestea: intr-o seara urmaream la TV un dialog simpatic intre Corneliu Vadim Tudor si Dan Diaconescu. Referindu-se la candidatura lui Radu Duda, discutia a ajuns la Dan Chisu (fost candidat la mana printesei Margareta). Cu umorul caracteristic, Vadim Tudor l-a caracterizat pe Chisu - ca sa stim sigur despre cine este vorba - drept binecunoscut realizator de emisiuni culinare "care face budinci si putisoare". M-a amuzat teribil, nu pentru ca nu as mai fi auzit aceasta denumire, ci pentru ca nu o credeam cunoscuta in toata tara. Am mai auzit eu de putisoare candva, in copilarie, cred ca pe la bunici, intr-un sat din Moldova.
Iata ca putisoare a mancat si Vadim Tudor, in Oltenia (desi n-am gasit aceasta denumire nici intr-o carte de bucate). Tribunul le-a mai numit "desert de oameni saraci", dar eu le consider chiar un deliciu.
Ei, dupa acest moment amuzant, am ramas cu gandul la aceste galustele si intr-o zi le-am preparat.
Le-am facut de fapt ca si galustele cu prune, numai ca le-am umplut cu gem.

Sunt multe modalitati de a face aluatul, dar eu am fost foarte incantata de acesta:
Ingrediente: 1 kg de cartofi fainosi si bine fierti cu sare, 2 oua, 300 g faina 000.
Cartofii fierti in coaja se curata si cand sunt calduti se trec prin razatoarea mica ( cea pentru lamaie). Cartofii zdrobiti altfel (prin masina de carne sau mixer) ies cumva mai lutosi. Cu cartofi rasi, aluatul iese mai usor, mai fin ( am observat diferenta acum). Ii framantam cu sare, ou si faina. Aluatul va fi usor si moale. Nu am mai pus zahar (cred ca se pot pune 1-2 linguri), caci inmoaie aluatul si-l face clisos. Si nici nu e necesar, ca in final ajung sa fie destul de dulci. Am pus totusi un plic de vanilie.
Apoi se face din aluat un sul din care se taie felii ce vor fi aplatizate. In mijloc punem umplutura din gem de prune (eu am pus si din gem de zmeura........mmmmmmmm......o nebunie......)
Mi-e deja pofta, caci reteta am facut-o mai demult, nu acum.
Facem galustele pe care le fierbem in apa clocotita si usor sarata.
Intr-o tigaie topim jumatate de pachet de unt, mai adaugam vreo 4 linguri cu ulei si cand e incins punem pesmet. Amestecam de vreo 2-3 ori si dam deoparte, sa nu se arda.
Trecem galustele prin pesmetul parfumat cu unt, apoo presaram zahar tos.
Aluneca ca unse pe gat, ca sarmalele infulecate de lupul din "Capra cu trei iezi."

15 mai 2009

Prajitura cu cocos, coniac si ciocolata/Cake with coconut, chocolate and cognac

Este o reteta improvizata de mine si care mi-a iesit foarte bine.

Am facut mai intai un pandispan in care am adaugat nuca de cocos.

Fiecare isi poate face pandispanul dupa propria reteta.
Eu l-am preparat din 6 oua, 6 linguri cu zahar, 3 linguri cu apa, 3 linguri cu ulei, 6 linguri cu varf cu faina si o ceasca de nuca de cocos.
Am batut albusul spuma cu putina sare, apoi am adaugat zaharul, l-am mai batut ca sa se dizolve, dupa care am pus treptat galbenusurile, apa, uleiul, faina.

Crema: am facut-o din 2 oua, 150 g zahar, 200 g unt, 50 g cacao, 4 linguri apa. Punem o cratita sau tigaie pe foc, cu apa, caci urmeaza sa facem crema pe baie marina. Intr-o craticioara smaltuita frecam ouale cu zaharul, timp de 2 minute, apoi adaugam apa si cacao; punem craticioara pe baie de aburi, unde o tinem circa 10 minute, amestecand continuu cu lingura de lemn.  Lasam sa se raceasca un pic. 


Cand e calduta adaugam untul, omogenizam bine si lasam crema sa se raceasca.
Rezulta o crema fina si alifioasa.

Revenind la pandispan, dupa ce e rece il stropim cu un paharel de coniac, eventual diluat. Repartizam crema deasupra si o modelam cu furculita. Eu am presarat cacao deasupra, ca sa accentuez gustul amarui.

O putem face si fara nuca de cocos. E o prajitura nu prea dulce (cum imi place mie), cu arome rafinate. Si se face usor.

3 mai 2009

Chec cu multa cacao - Cake with lots of cocoa

Chec cu multa cacao

O reteta simpla si buna. 
Am folosit 6 oua, 200g zahar, 200 g unt, circa 250 g faina, 3 -4 linguri de cacao, un praf de sare, un varf de cutit de bicarbonat dizolvat cu lamaie sau otet, cateva nuci si cateva visine conservate. 


L-am lucrat rapid, astfel:
am batut la mixer albusurile cu sare, sa fie ca zapada; am adaugat treptat zaharul, esenta de rom, apoi galbenusurile unul cate unul si untul topit.
Foarte usor se presara si faina, amestecand cu atentie,cu lingura, de sus in jos. In jumatate de compozitie se pune cacao (eu am pus in mai multa), am mai adaugat vreo 3 linguri de apa sau lapte. 
In final am amestecat in compozitie miez de nuca taiat cu cutitul.
Cand se toarna straturile de aluat in tava, se pun si visinile (de la aspirina) scurse de zeama si trecute prin faina.

18 mar. 2009

Briose cu ciocolata - Chocolate muffins


Ingrediente: 1 / 2 cană (120 g) unt topit şi răcit, 135 g zahar, 2 ouă mari,  1 cană (250 ml) lapte gras,  esenta de vanilie, circa 260 g făină, un plic de praf de copt,  sare ( o jumatate de  linguriţă),  o cana cu chipsuri de ciocolata sau ciocolata rasa mare (preferabil amaruie). 

Mai intai incingem cuptorul si pregatim formele - le ungem cu ulei. Amestecam ouale cu zahar,  lapte, vanilie; adaugam untul, faina si praful de copt. Sa iasa un aluat ca de chec. La final omogenizam usor ciocolata. Se coc 20 de minute.  Daca nu avem ciocolata, amestecam o parte din aluat cu cacao. Le putem face si cu stafide.

8 mar. 2009

Sfintisori -Mucenici - moldovenesti -


Se fac din aluat de semicozonac (reteta este aici) sau de paine.
Am folosit faina Dobrogea pentru cozonac si aluatul a iesit foarte pufos.
Pentru cine tine post, se face un aluat de paine putin indulcit - tot cu faina pentru cozonac - respectandu-se toate fazele, ca sa iasa pufos (se lasa la crescut maiaua, apou aluatul, apoi se framanta cu ulei, iar se lasa la crescut si se mai lasa din nou sa creasca si in tava).
De regula, se face un aluat mai tare si nu se mai lasa la crescut in tava - ca sa fie impletitura frumoasa, dar eu ii prefer mai pufosi si mai crescuti ( adica si mai buni), chiar daca nu arata atat de strans impletiti.
Din aluat impletim colacei in forma de opt, iar dupa ce mai cresc in tava vreun sfert de ora, ii ungem cu ou si ii coacem in cuptor.
Inainte de servire, turnam peste sfant un sirop facut din miere subtiata cu putina apa calda (mierea nu se fierebe) si apoi ii presaram cu nuca macinata. Dupa preferinte, se insiropeaza mai mult sau mai putin.

In ziua de 9 martie poporul roman sarbatoreste Mosii, pe cei 40 de mucenici, plecarea babei Dochia, care se preface în stană de piatră, si venirea primaverii. Colaceii in forma de opt se dau de pomana, pentru sufletul mortilor.

20 feb. 2009

Chec cu 2 oua - Cake with 2 eggs

Aceasta reteta foarte simpla poate fi folosita la prepararea unor checuri cu cacao, stafide, nuci, etc. sau a unor prajituri in tava lata - cu fructe uscate, fructe proaspete, branza de vaci etc.
Avem nevoie de 2 oua mari, 200 g ( o cana) cu zahar, 100 ml ulei, 200 ml iaurt, bicarbonat de amoniu (sau de sodiu), o lingurita de otet sau zeama de lamaie, 1/2 lingurita cu sare, esenta de rom sau de alt fel, mirodenii, faina Dobrogea.
Aluatul se face astfel:
cele 2 oua intregi se bat cu zaharul si sarea, sa se dizolve putin zaharul; se adauga treptat laptele, ca sa se dizolve mai bine zaharul, si apoi uleiul, ca la maioneza. Apoi punem si celelalte inrgrediente si faina, astfel ca sa rezulte un aluat de chec de consistenta potrivita. L-am turnat in tava lata de la aragaz unsa cu unt, iar deasupra am presarat migdale feliate si stafide, cirese glasate.
Cu acelasi aluat am facut deseori chec (in tava normala pentru chec), cu cacao, miez de nuca si visine. Este mult mai bun dupa cateva zile.

8 feb. 2009

Tarta cu fructe si frisca - Tart with fruit and whipped cream


Pentru blat avem nevoie de 3 oua mari, 75 g zahar, 60 g faina, zeama de lamaie.
Folosim o forma rotunda si destul de mare de tarta, cu marginea ondulata, pe care o ungem cu ulei si o tapetam cu faina sau cu fulgi de nuca de cocos.
Batem albusurile spuma foarte bine, adaugam zaharul treptat, apoi rom, zeama de lamaie si batem pana se face ca zapada. Punem galbenusurile, faina, si turnam aluatul in forma - dar cu o lopatica il tragem spre margini, ca sa aiba in final o forma putin adancita. Coacem timp de 20-25 de minute, in cuptorul infierbantat dinainte, pana ce blatul se rumeneste putin, caci altfel se lasa.
Il rasturnam pe o farfurie mare (nu pe un platou plat), tocmai ca sa stea putin adancit.
Sirop:
Fierbem 100 ml de apa cu 30 g zahar si adugam apoi esenta de rom sau vanilie. Se toarna racorit peste blatul rece - mai bine zis stropim blatul.
Umplutura: gem de caise, 2 linguri de unt, fructe variate, un pahar de frisca, 2 linguri de zahar pudra, un plic de gelatina si 40 ml apa.
Ungem blatul cu un strat subtire de gem de caise (sau de alt fel) amestecat cu unt moale. Untul va izola blatul de umplutura si gelatina nu se va mai infiltra in blat.
Deasupra asezam fructele taiate felii, turnam cu lingura gelatina si zaharul pudra dizolvate cu apa, conform instructiunilor de pe plic.
Ca sa capete fructele un aspect lucios si sa nu se oxideze, trebuie sa le acoperim pe toate cu un strat subtire de gelatina. Pentru aceasta, vom turna gelatina cu o lingura peste fructe, vom lasa sa se inchege, si apoi vom mai turna al doilea strat de gelatina.
Dam la frigider cam o ora si apoi ornam cu raze de frisca.
Varianta aleasa de mine:
Pentru ca frisca imi acoperea fructele si le voiam la vedere, am pus intai frisca pe blat, am dat la rece 2 ore, apoi am pus fructele si gelatina.
Putem folosi fructe proaspete sau din compot.

5 feb. 2009

Sufleu de portocale - Orange Souffle

"210 g zahar se freaca cu coaja de portocale si zeama de la 2 portocale, 100 g migdale pisate , 1 ou si patru galbensuri; se adauga 3 albusuri spuma si se coace in cuptor." - din almanah.

30 ian. 2009

Crema Celeste - Celeste Cream

"Se freaca 5 galbenusuri cu 5 linguri de zahar pudra vanilat, in bain-marie. Cand se ingroasa ca sosul olandez, se bate la rece, se adauga un pahar mic de peltea de zmeura parfumat cu lichior, se umple crema in pahare; se garniseste cu frisca si se pune la ghiata". Mmmm, pare delicios. (Din Almanah 1939)

27 ian. 2009

Prajituri cu unt, fine si aromate - Butter Cakes, fine and aromatic

Cu destul de multa intarziere m-am hotarat sa postez cateva retete (foarte bune) de prajituri pe care le-am facut de sarbatori, dar pe care le voi mai face, cu siguranta, si in cursul anului.
Am gatit, ca toata lumea, destul de multe "bunatati", dar nu am postat retetele, neavand fotografii. Cu chiu cu vai am selectat cate ceva, mai mult din dorinta de a va arata cateva din cele mai reusite prajituri. Au fost chiar foarte bune... Reusita se datoreaza si ingredientelor folosite - am avut un unt gras, 85% grasime, de la Plus ( fabricat cu marca "Plus"), care a fost foarte bun. Am regasit, cumva, gustul prajiturilor pe care le facea mama cand eram copii. Ca faina, am optat pentru Dobrogea - pentru cozonac. Tot cu faina Dobrogea ( pentru cozonac sau 000) fac si painea, care-mi iese totdeauna buna si aspectuoasa.
Imi cer scuze pentru calitatea fotografiilor; sper sa va faceti cat de cat o idee asupra retetelor mele.
Am facut cornulete cu vanilie si nuci, reteta de altfel foarte intalnita; am mancat la mai multe case, dar, lasand deoparte modestia, ale mele au fost de departe cele mai fine. Nu sunt subiectiva, caci dimpotriva, de cele mai multe ori mi se par mai bune bucatele gatite de altii decat cele pe care le fac eu ( si voua vi se-ntampla, nu-i asa?). Dar cornuletele pe care le-am facut eu au fost mai aromate si mai fragede (probabil si datorita untului).
Va mai prezint apoi o prajitura foarte fina - cu blat de unt, gem de caise si glazura de nuca. A fost o nebunie!!!

Nu va speriati: unii sunt pur si simplu NEBUNI dupa dulciuri!

Cornulete vanilate foarte fine - Cookies, very fine, with vanilla


250 g unt gras
100 g zahar pudra
150 g nuci macinate
300 g faina
un praf de sare
vanilie si zahar pentru pudrat
Untul se scoate din timp din frigider si se lasa aproape de o sursa de caldura, ca sa fie la temperatura camerei. Se amesteca cu sarea si zaharul, cu ajutorul unei linguri de lemn. Daca este moale, se freaca foarte usor. Turnam apoi nucile macinate ( daca sunt macinate mai mare, cornuletele ies mult mai bune) si faina. Omogenizam totul si dam la rece vreo 20 de minute.
Modelam cornuletele luand cate o bila de aluat si frecand-o intre palme, astfel incat sa devina lunguiata si subtire la capete. Arcuim in forma de semiluna si le punem in tava, pe hartie de copt. Sunt bune cornuletele bombate la mijloc si subtiri la capete, avand astfel un miez delicios. Fac aceasta precizare pentru ca am avut ocazia sa mananc cornulete foarte plate si subtiri ( numai coaja) si nu erau prea bune. Ce vreti, e chestie de mare.....finete...
Le coacem in cuptorul incalzit dinainte, la foc potrivit. Trebuie sa fie foarte usor rumenite pe fund, iar deasupra sa ramana albe. Dupa ce s-au racorit putin, trecem (cald fiind) fiecare cornulet prin zahar amestecat cu vanilie.
Raman fragde mult timp.

Fursecuri "Zbarciogi" - Cookies 'Morel'

Aceste fursecuri care seamana cu zbarciogii (o ciuperca de primavara) sunt deosebit de aspectuoase. Am vazut ca le-a facut si Amalia, dar ea le-a numit "ghinde" si erau putin diferite ca forma.

Cookies 'Morel'

Aluatul se face din 250 g unt frecat cu 250 g zahar si putina sare: se adauga 2 oua, bicarbonat de amoniu, o lingura de otet si faina cat sa iasa un aluat ca de tarta ( aluatul sa fie totusi moale, si apoi sa se dea la rece, sa se intareasca).

Modelam fursecurile luand o bila de aluat, dandu-i o forma lunguiata foarte subtire la un capat, si presand apoi cu furculita capatul lasat mai gros. Va avea o forma de frunza. Le fac ascutite la un capat pentru ca astfel le pot aseza pe platou in cercuri suprapuse si asa stau foarte bine. Se pun distantate la copt, caci cresc. Atentie sa nu se arda, sa nu fie rumenite decat pe fund.
De obicei fac acesti biscuiti din timp, cu cateva zile inainte de eveniment. Oricum, trebuie umplute macar cu o zi inainte, ca sa se poata inmuia.
In continuare, lipim fursecurile cu gem, cate doua. Eu am folosit gem de caise, gem de zmeura si de prune. E mai distractiv sa vezi ce aroma nimeresti cand mananci un "zbarciog".
Le-am trecut apoi prin glazura de ciocolata amara topita si prin nuca macinata.

Linzer londonez-cu gem si bezea - Linzer London-with jam and meringue

Am facut aceasta reteta dupa revista "Practic in bucatarie" si am avut o surpriza placuta, fiind foarte reusita.

Aluatul se face din 200 g faina, 150 g unt, 100 g zahar pudra, 3 galbenusuri, 1/2 plic praf de copt. Se framanta un aluat care se intinde in tava.
Facand pentru prima data aceasta prajitura, mi-am dat seama ca pentru tava mare de aragaz trebuie dublate cantitatile.
Din aluatul rezultat aici se poate face o prajitura intr-o forma de tarta rotunda. Eu am folosit o tava dreptunghiulara de aragaz (asa numita tava pentru friptura)- cea de aragaz ar fi fost prea mare.
Dam tava cu aluat in cuptorul incalzit si lasam sa se coaca pe jumatate - adica sa fie ferm aluatul deasupra, dar sa nu fie inca rumenit dedesubt.
In acest timp batem albusurile spuma ( 3 albusuri cu 100 g zahar - in reteta erau 200 g de zahar, dar m-am gandit ca iese prea dulce - si 200 g nuca - eu am pus cred ca vreo 250 g nuca - am pus o farfurie plina cu nuca macinata). Adica am mai redus din zahar si am mai adaugat nuca si zic eu ca am facut bine.
Scoatem tava si turnam deasupra un gem fluid - dar nu dulceata, ca e prea subtire. Eu am pus gem de caise. Turnam si bezeaua si dam din nou la cuptor, la foc mic, ca sa nu se arda desupt si sa se intareasca un pic bezeaua.
Am taiat-o in triunghiuri mici. In revista era taiata cu paharul, in forma de semilune.
Reteta nu este o noutate, am mai facut genul acesta de prajituri, dar aceasta a iesit mai buna decat altele.

24 ian. 2009

Budinca de biscuiti - Biscuit pudding

"Intr-o compotiera se pune un strat de piscoturi, apoi un strat de de dulceata, alt strat de pricomigdale faramate, iar piscoturi si dulceata pana se umple forma. Se fierbe vin dulce cu zeama de dulceata si rom, se toarna peste piscoturi sa se umezeasca bine si dupa ce s-a racit se garniseste cu frisca." - din Almanah 1939. Ornam cu fructe sau cu ciocolata.

13 ian. 2009

Ce putem face cu putina ciocolata - What can we do with a little chocolate

 Un platou cu dulciuri variate arata mai apetisant decat unul pe care punem un singur fel de prajituri. Cand nu avem timp sa pregatim mai multe feluri, putem improviza cate ceva. De exemplu, trecand prin ciocolata niste fructe sau biscuiti sau pregatind ceva trufe din ciocolata rasa si ce mai avem la indemana.
-caise:

-biscuiti:

- nuci:

- migdale:

- trufe cu nuca de cocos, unt si lapte praf:

- cosulete din ciocolata alba si neagra:

4 ian. 2009

Aluat cu untura ANGELICA - pentru cornulete

 Aluat Angelica

glitter-graphics.com
Facem o foaie din o cana cu smantana, o cana cu untura moale, 3 linguri de otet, sare, praf de copt sau bicarbonat si faina cat cuprinde.
Se imparte in 4 parti. 
Din fiecare se intinde o foaie care se unge usor cu untura, se presara cu un pic de faina si se ruleaza. Se lasa la frigider o ora,
apoi din fiecare rulou se intinde o foaie, cu sucitorul, si se taie in formele dorite, pentru a face cornulete.

Eu le-am facut in forme de stelute: am taiat patrate pe care le-am crestat in cele 4 colturi, am pus umplutura la mijloc si apoi am adus cate un colt, alternativ, spre mijlocul patratului.
Sunt bune cele umplute cu nuca.
Eu le-am facut cu gem de prune amestecat cu nuca si un pic de pesmet, pentru ca gemul era un pic prea moale. Important este ca gemul sa fie ca o marmelada, sa nu fie moale si sa curga, la copt, pe langa cornulete, caci se va arde si vor avea un gust amarui.

Cornuletele se trec calde prin zahar pudra aromatizat cu vanilie. Sunt foarte fragede.
Acest aluat, fiind fara adaos de zahar, poate fi umplut si cu branza, ciuperci, carnaciori, carne. Eu inca nu am incercat si aceasta varianta.

6 dec. 2008

Budinca de gris colorata Semolina pudding colored

  "Se face o mamaliga groasa dintr-un pahar cu lapte, in care se fierbe 65 g unt, 125 g gris. Dupa ce s-a racit se adauga 3 galbenusuri si 3 albuse batute spuma si se imparte amestecul in trei parti egale.
Una din parti se coloreaza cu cacao, cealalta cu dulceata rosie (de trandafiri, zemeura) iar a treia se lasa alba.
Se pune straturile alternativ, intr-o forma inalta - un strat maro, unul alb si unul roz.
Se fierbe in bain marie. Se serveste cu sos de vanilie. " (reteta din anul 1939)

30 nov. 2008

Prajitura cu lamaie (Chec englezesc) -Lemon cake


Avem nevoie de:
6 oua
200 g zahar tos
150 g faina
150g unt
o lamaie
zahar vanilat
un praf de sare
cateva nuci
Cu aceste ingrediente putem face prajitura in tava lata sau, daca punem in tava de chec, vom avea clasicul chec englezesc, potrivit pentru five o'clock tee. In acest chec nu se pune cacao, ci doar vanilie si coaja rasa de lamaie. Este foarte fin.

Iata cum il preparam:
Topim untul usor - nu direct pe flacara.
Batem spuma albusurile, adaugam zaharul tos si batem din nou, apoi punem zeama de la 1 -2 lamai. Se bat pana se intaresc iarasi albusurile. Zeama de lamaie are calitatea de a mentine spuma, iar in aceasta reteta da nota dominanta a prajiturii.
Adaugam si galbensurile, pe rand, si untul (rece), apoi faina, care va fi incorporata treptat si usor, prin miscari cu telul de jos in sus, pentru a nu se lasa spuma.
Turnam aluatul in tava unsa si tapetata cu faina, iar cine vrea, poate presara nuci tocate cu cutitul.
Punem tava in cuptorul incalzit dinainte si coacem la foc potrivit circa 30 de minute. In primele 20 de minute nu vom deschide cuptorul; dupa aceea, daca nu coace cuptorul uniform, putem schimba pozitia tavii; eventual, putem da focul mai mic.
O pudram si o taiem dupa ce s-a racit. Poate fi taiata si cu forme pentru fursecuri sau cu paharul, in forma de semilune.

Tartelete

"Se freaca 2 oua intregi cu trei galbenusuri si 120 g zahar, 100 g migdale, albusul batut dela 3 oua si o lingura de pesmet fin. Se coace aluatul in forme de tartelete unse si se umple cu fructe de sezon." (Almanah 1939)

Subscrie via email

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner

Număr de abonați:

Chiftele de peste

Home-Cooking Blogroll Center

Sponsori