Mode și metehne, după cum sunt vremurile

Putem spune ca au devenit o modă subiectele legate de e-uri, de alimentația sănătoasă, bio. Prin anii 90, pe la început, nu prea știam de pericolul alimentelor superprelucrate și eram bucuroși că Occidentul ajunge și la noi, chiar dacă numai cu mărfurile sale. Între timp, ne-am cam lămurit și tânjim acuma după rețetele bunicii.

De fapt, în  istoria conservării produselor alimentare, există două etape: înainte de 1820 şi dupa 1820, adică înainte de F. Accum şi dupa F. Accum. În Marea Britanie şi Statele Unite s-a popularizat atunci o carte mică, intitulată  Otrăvurile alimentare şi culinare, scrise de un expatriat german, chimistul Frederick Accum (1769 -1838). Ar fi o exagerare să spunem că această carte a schimbat totul, dar are meritul că a deschis ochii oamenilor asupra faptului că, încă de pe atunci, alimentele şi băuturile din oraşele industriale moderne nu prea erau ceea ce păreau a fi, şi că unele erau de-a dreptul periculoase.

Un Westphalian prin naştere şi londonez prin adopție, Frederick Accum a fost un om care a iubit hrana naturală, simplă.

El a fost pasionat de pâinea naturală, bună și sănătoasă, făcută cu faina integrala, nu albă. Iar noi, pe timpul lui Ceaușescu, apreciam pâinea după cât era de albă. 

Mai demult, când eram copil, se găsea o pâine ”semi”, care era de fapt mai neagră decât orice pâine neagră de azi, și era foarte gustoasă; se găsea și pâine neagră, bună, dar nu și când era veche, căci căpăta un gust acru, dar care era ieftină și era cumpărată de oameni săraci sau chiar pt. animale. Pâine albă cumpăram rar (prin anii 70). Imi amintesc că, în acele vremuri, românul nu avea obiceiul cumpărării unor cantități mari de alimente, acest obicei a apărut mai tărziu, când, sub imperiul crizei din anii 80, toată lumea dorea să aibă stocuri de alimente, deși nu prea reușea. 

De exemplu,  în anii 70, franzela albă, lunguiață, și pâinea semi, rotundă, se vindeau deseori la jumătate. Nimeni nu cumpăra prea mult. Și, foarte frecvent, se vindea și câte un sfert de franzelă; parcă o văd, se tăia franzela în jumătate, apoi se mai tăia o dată, pe lung. Cum ar fi să mă duc acuma la un magazin să cer un sfert de pâine? 

Noi eram 6 persoane la masă și cumpăram 1/2 de pâine semi, care costa 2 lei și șaptezeci de bani, deci o pâine mare costa 5 lei și șaptezeci de bani (Doamne, cum de țin minte toate astea?). Iar franzela albă, dar consistentă, costa 3 lei și douăzeci de bani. 

Revenind la neamțul nostru, un fel de Mencinicovschi al acelor ani, el mai recomanda şuncă afumată, cafeaua naturală şi gemurile făcute în casă, din piersici, cireşe, ananas, gutui, prune, caise etc.