Faceți căutări pe acest blog

Gatim cu:

- Aperitive (55) - Băuturi (2) - Budinci (4) - Conserve (33) - Dulciuri (67) - Fripturi (13) - Garnituri (2) - Gustări (18) - Mâncăruri (67) - Patiserie (29) - Pește (14) - Salate (22) - Sfaturi (12) - Sosuri (1) - Supe/ciorbe (18) -Diverse... (21) * (10) * - Retete retro (9) * Retete de post (3) Afine (4) Ananas (2) ardei (13) Banane (2) Biscuiţi (1) Branza (38) Brocoli (2) Cacao (10) Cafea (3) Caise (9) Capsune (9) Carne de oaie/miel (1) Carne de pasare (50) Carne de porc/vita (42) Carne tocata (24) Cartofi (24) Castraveti (3) Catina (2) Ceai (1) Ceapa (3) Cimbru (1) Ciocolata (6) Cirese (3) Ciuperci (40) Coacaze (2) Coacăze (1) Condimente (2) Conopida (5) Creier (5) De post (2) Dovlecei (8) Dulciuri (50) Faina (14) Fainoase (2) Fasole (8) Fasole pastai (5) Făină (1) Ficat (8) Foitaj/aluat (9) Fragi (3) Frișcă (1) Fructe de padure (7) Fructe diverse (19) Gem (1) Gem/marmelada (10) Gogoșari (11) Grâu (1) Griș (2) Gutui (3) Hrean (1) Iaurt (4) Lamai (8) Lapte (10) Legume diverse (16) Limbă (2) Linte (2) Lobodă (1) Mac (1) Malai (3) Mazăre (6) Mere (13) Mezeluri (12) Morcovi (8) Năut (1) Nucă de cocos (2) Nuci (9) Opinii (3) Orez (15) Ornare (1) Oua (59) Paine (8) Paine/patiserie (2) Paste fainoase (2) Pepene (2) Pere (2) Pesmet (2) Peste (31) Piersici (8) Portocale (4) Porumb (3) Praz (1) Prune (6) Rahat (1) Rosii (13) Secară (1) Sfecla (3) Smantana (25) Soc (1) Soia (1) Spanac (4) Surimi (4) Ștevie (1) Telina (7) Unt (12) Untura (7) Usturoi (2) Varza (15) Vin (7) Vinete (6) Visine (7) Zaharoase (5) Zmeura (4)
Se afișează postările cu eticheta - Conserve. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta - Conserve. Afișați toate postările

11 oct. 2017

Zacusca lenesului - cu ciuperci

Foarte, foarte rapida , din lipsa de timp, de fapt.

Va spun in trei pasi cum am facut-o:

2 kg de ciuperci - champignon si pleurotus, dar se pot folosi de orice fel
Se spala fiecare, fara a le tine in apa, se storc un pic si se pun la gatit intr-o tigaie mare, cu o ceasca de ulei. Doar cat sa se inmoaie putin, apoi le trecem prin masina de tocat.

Tot asa, inabusim in o ceasca de ulei:
- 1 kg de ceapa taiata jumatati
- 1 kg de gogosari, cuaratati si taiati in patru
Ii trecem prin masina de tocat.

Adaugam sos de rosii, 4 catei de usturoi, boabe de mustar, de piper, de enibahar.

Transferam compozitia intr-o cratita pe care o punem in cuptor, pentru 30-40 de minute, foc potrivit. In acest fel va scadea dar nu se va lipi si nu trebuie sa stam langa ea sa o pazim.

Se transfera in borcane si se sterilizeaza.
La servire, se poate combina cu masline negre.


3 oct. 2017

Zacusca de gogonele - o reteta interesanta si usor de facut

Am gasit reteta intr- o cartulie veche si am facut numai putina, din curiozitate. Astfel ca am pus cantitatile "din ochi", dar astfel incat sa mentin o proportie apropiata retetei.
Reteta originala este  urmatoarea:
 2 kg gogonele, 2 kg gogosari, 2 kg rosii, 500 ml ulei, 1,5 kg ceapa, ienibahar, sare.

Mod de preparare: 
- mai intai am pus gogonelele la fiert, in apa calda cu sare; le-am lasat pana au fost fierte ( eu am avut aceste gogonele, unele foarte mari)
- intre timp am curatat ceapa si am lasat-o intr-un vas cu apa;
- am curatat gogosarii si i-am taiat feliute;
- am trecut ceapa prin razatoare;
 - intr-o cratita incapatoare am pus uleiul sa se incinga, am adaugat toata ceapa, am acoperit vasul si am lasat-o sa se inabuse (dar sa nu se rumeneasca deloc);
- cand ceapa a devenit sticloasa am pus si gogosarii si am acoperit din nou cu capacul, lasand sa fiarba la foc domol;
- am trecut gogonelele intr-o strecuratoare, le-am calit cu apa rece si le-am curatat de pielita;
- le-am tocat ca pe vinete, lasand si bucatele intregi;
- cand am considerat ca gogosarii si ceapa sunt bine scazute am adaugat gogonelele, iar dupa vreo 5 minute am pus sucul de rosii;
- se pun arome dupa gust, eu am pus vreo 4 catei de usturoi taiati feliute, boabe de piper si de ienibahar;
- am potrivit de sare;  gustul fiind oarecum nedefinit ( usor acru - cum se-ntampla si la sosul de rosii), l-am intregit adaugand vreo 3 linguri cu zahar.


Nu se scade foarte mult, caci se pierde gustul de legume.
Se pune in borcane si se sterilizeaza.
Odata terminata reteta, am si inceput degustarea, caci eram foarte curioasa. Ce sa va spun, divin. Un gust dulce-acrisor deosebit. Mult mai buna decat zacusca de vinete, cu gustul acela de afumat. In plus, reteta e mai dietetica.
Nefiind o zacusca grasa, am descoperit ca nu e musai s-o mancam cu paine. Eu am mancat-o alaturi de orez fiert simplu si a mers de minune. 

29 sept. 2017

Chutney, conserva pentru iarna - din vinete, ardei, rosii, ghimbir

Este o reteta pe care am preluat-o de la Mary Berry, de pe Paprika TV>
Se face usor si e foarte gustoasa.
Un fel de sos condimentat din legume taiate cuburi. Ghimbirul ras confera o aroma aparte:

  • 900g roșii
  • 1 kg ardei/gogosari
  • 3 vinete mari 
  • 700g ceapă  tocată
  • 4 catei de usturoi , zdrobit
  • 1 bucata de ghimbir ras proaspat
  • 350 g zahăr tos
  • Oțet de vin -e 300ml
  • 1 lingură de sare
  • 1 lingură de semințe de coriandru
  • 1 lingură de boia de ardei sau ardei iute proaspat
  • 2 lingurițe de piper 


Mod de preparare:
Rosiile se oparesc, se decojiesc si taie cuburi.
Vinetele se taie cuburi, se presara cu sare si se lasa circa 30 de minute, apoi se storc si se clatesc.
Calim in ulei ceapa tocata cu usturoiul, la foc mic, cu capac, sa se inmoaie.Adaugam vinetele, le calim, apoi ardeii cuburi, rosiile cuburi si le lasam 5 minute pe foc mare, apoi iarasi la foc mic, cam o ora.

Punem zahărul, oțetul, sarea, coriandrul, boia și cayenul în tigaie, la foc mediu, amestecând, până când zahărul se dizolvă. Continuam să fierbem timp de 30 de minute sau mai mult, până când amestecul ajunge la o consistență chutney groasă și excesul de lichid apos s-a evaporat. Aveți grijă spre sfârșitul timpului de gătire, sa  nu se prinda pe fundul tigaii. 
Turnam compozitia fierbinte in borcane.
Lăsați să se maturizeze timp de cel puțin o lună într-un loc întunecos.


Observatii:
Este foarte - foarte bun , insa:
- mi s-a parut ca este prea mult otet si prea mult zahar, fata de legume.
- am pus cam jumatate de cana de zahar, apoi cam jumatae din otet. Era foarte acru, iar am mai pus zahar, de nevoie. Acum parea prea dulce.

Deci, in concluzie:
Ca gospodine cu simt culnar, daca pot sa spun asa, consider ca este cel mai bine sa punem cam vreo 3 linguri de zahar si 3-4 de otet, si apoi mai adaugam pe parcurs, dupa gust.
Eu am pus si seminte de mustar si sunt foarte potrivite.

29 iun. 2016

Dulceață de trandafiri

 
O facem cu trandafiri de dulceata, care pot fi albi sau rosii.

La 1 kg de zahar punem cam 120 de trandafiri.
Le smulgem petalele in acest fel.
In toate cartile scrie ca trebuie indepartata baza petalelor, o treaba foarte migaloasa. Eu in acest an le-am pus fara sa mai fac acest lucru si nu am vazut nicio diferenta comparativ cu dulceata facuta in anii trecuti.

Le spalam, le presam usor si le lasam la scurs.
Petalele se freaca cu zeama de lamaie.
Separat, facem siropul, din 1 kg de zahar si 2 pahare cu apa. Cand este legat, punem petalele, sa fiarba pana sunt moi si dulceta legata.
ESTE FOARTE FINA.


17 iun. 2016

Sirop de zmeura, nefiert

1 kg zmeura, 2 litri de apa, 2-3 kh zahar, 1 lingura sare de lamaie
Zdrobim zmeura, o amestecam cu apa si sarea de lamaie. O lasam deoparte 24 de ore. Stoarcem amestecul printr-o sita deasa si masuram volumul de lichid obtinut cu ajutorul unui vas gradat. 
Punem atata zahar cat lichid avem. Amestecam bine, pana se dizolva zaharul. Adaugam o aspirina in fiecare sticlaTurnam siropul in sticle si le sigilam.




25 sept. 2015

Lichior de caise


Am pornit de la această reţetă:

30 de caise, jumatate de litru alcool, 500 g zahar.
Caisele se taie in sferturi si se pun intr-un borcan de sticlă. Alternativ, între starturile de fructe se presara zaharul. Se lasa sticla 2-3 zile la soare. Se adauga alcoolul, se poate pune şi  rom. Se lasa la macerat, 5-6 zile, apoi se filtreaza. Turnati in sticle si astupati cu dopuri!

Se poate pune mai mult sau mai puţin alcool, după gust. Eu am pus vodka.
La final, puneţi în sticlă şi câţiva sâmburi zrobiţi de caise.
Se păstrează la loc rece.




21 sept. 2015

Gogoşari în oţet - reţeta clasică

După ce am încercat tot felul de reţete-minune de gogoşari, am revenit la reţeta clasică. Parcă aceasta îmi place mai mult.

1 kg de gogoşari curăţaţi
300 ml oţet din vin
600 ml apă
1 hrean
o lingură sare
3 linguri zahăr
boabe de muştar, enibahar, piper
1 morcov
o felie de ţelină

Gogoşarii se taie în felii mari.
Punem la fiert oţetul, apa şi condimentele.
Opărim gogoşarii, pe rând, numai până se înmoaie puţin.
Îi punem la scurs, îi lăsăm să se răcorească puţin, apoi îi punem în borcane, alternând cu felii de morcovi, ţelină şi fâşii de hrean.
Turnăm zeama cu tot cu condimente, punem capace şi lăsăm să răcească la temperatura camerei.

Gogoşari la rece, conservaţi cu oţet şi zahăr

Am făcut această reţetă anul trecut, fiind foarte lăudată de multă lume.
Un argument în favoarea ei este că se face uşor, la rece, în timp ce la reţeta clasică, gogoşarii trebuie opăriţi. Sincer, eu nu văd ce mare deranj este să opăreşti nişte gogoşari, se face foarte repede.
Apoi, toată lumea spune că menţin bine (e adevărat) şi sunt crocanţi. Ei, bine, mie tocmai treaba asta cu crocantul  nu mi-a plăcut. Gogoşarii au rămas prea tari. Cel puţin în primele 4 luni, se mâncau mai greu.
Atunci când i-am preparat, au lăsat foarte multă zeamă, practic sarea şi zahărul au extras toată zeama din gogoşari, aceştia rămânând mai uscaţi, mai tari.
Cu toate acestea, reţeta nu e rea. Ţin mult timp, nu se strică, iar pentru cine are dantura forte, cred că nu sunt probleme.
Eu, a doua oară, nu-i mai fac.

5 kg de gogoşari (cântăriţi înainte de a fi curăţaţi)
1 litru oţet
1 kg zahăr
 o lingură de sare
hrean
condimente - boabe de muştar, enibahar

Se curăţă gogoşarii, se taie felii mari, se amestecă toate ingredientele - numai hreanul îl lăsăm pe doua zi, şi se lasă astfel 24 de ore. Vor lăsa multă zeamă. Se pun în borcane, alternând fâşii de hrean. Asta e tot.


Am aici un borcan rămas de toamna trecută. S-au conservat foarte bine.





Salată cu ardei şi muştar - conservă pentru iarnă

Se face uşor, rezultatul e peste aşteptări!
Este una dintre reţetele vechi, dar foarte bune.
La un moment dat o pierdusem şi acum mă bucur că am regăsit-o şi am preparat-o deja.
Unele persoane o fac şi cu gogonele, dar acestea rămân un pic mai tari. Eu zic că este mai fină fără.
Cantităţile le-am pus mai mult din ochi, dar aceasta este reţeta de la care am pornit:

Saramura
- se face cu o cană de oţet, o lingură cu sare, 3 -4 linguri cu zahăr.

Legumele
1 kg gogoşari sau capia
1 kg ardei graşi - verzi, galbeni -pentru culoare
1-2 kg ceapă
1-2 kg morcovi ( eu am pus mai mult, pentru că îmi place cum se văd prin salată)

Sosul
300 ml muştar  (poate fi pus un borcan de 400 ml, iese sos un pic mai mult şi e mai bun)
150 ml ulei
o lingură de oţet
boabe de muştar
hrean ras - facultativ - dar puneţi măcar 2 linguri, nu se vor simţi, dar ajută la conservare

Mod de preparare
Se curăţă ardeii, gogoşarii etc. se taie în sferturi, apoi felii.
 Morcovii se rad lung.
 Ceapa se taie peştişori.

Punem saramura pe foc şi opărim legumele, pe rînd, astfel:
- ardeii (să se înmoaie puţin şi să îşi tragă oţet)

- morcovii - se lasă mai mult, ca să nu rămână tari

- ceapa - la final, pentru că după ea nu mai opărim nimic, deoarece lasă un gust neplăcut saramurii

Lăsăm toate legumele să se scurgă f. bine, în mai multe site, măcar vreo 4 ore.
Se face sosul amestecând muştarul cu oţetul şi uleiul - pe foc mic.Când s-a omogenizat, stingem focul şi adăugăm toate legumele. Amestecăm, să se omogenizeze. Hreanul ras se adaugă la final.

O repartizăm în borcane cu filet. Cine are loc răcoros pentru păstrat conservele, nu o mai sterilizează.
Eu, pentru siguranţă, le-am sterilizat 30 de minute.




12 sept. 2015

Conservă de ardei iuţi cu ceapă

Am făcut de această dată o reţetă preluată de aici
http://www.bucatareselevesele.ro/retete-culinare/conserve-si-muraturi/salata-de-ceapa-si-ardei-iuti.html.
Trebuie să recunosc că nu mi-a plăcut deloc, pentru că se simte foarte tare gustul de oţet.
Dar fiecare cu gusturile lui.
Am lăsat să treacă aproape o lună şi am gustat din nou din aceşti ardei, dar era cam şi cum ....ai bea oţet.
Să sperăm că poate se fac mai buni după ce mai trece timpul, dar nu îmi fac iluzii prea mari.
Am adus o singură modificare reţetei - nu am folosit ardei graşi, ci numai ardei iuţi.
Astfel de ardei cu ceapă am mâncat anterior, de la mama mea - bineînţeles, altă reţetă, şi erau delicioşi.
Dar acum am fost prost inspirată, de fapt am vrut o reţetă foarte exactă, crezând că aşa iese mai bine.

Vă promit că revin cu reţeta mamei.



20 iul. 2015

Gem de caise

 O reţetă mai rapidă (nu stai mult lîngă aragaz), iar gemul iese deschis la culoare, aromat.

2 kg caise
700 g zahăr
o lingură cu zeamă de lămâie

Spălăm caisele, le curăţăm de sâmburi şi le tăiem în patru. Vom obţine ceva mai puţin de 2 kg de pulpă; eu am calculat zahărul pentru aceasta cantitate..
Într-o cratiţă cu fund dublu punem o jumătate din caise, turnăm 250 g de zahăr, apoi punem restul de caise şi acoperim cu restul de zahăr.
Lăsăm deoparte vreo 5 ore. Zahărul se va dizolva.
Punem cratiţa pe foc, cînd clocoteşte amestecăm cu lingura de lemn. Lăăsm să fiarbă cam 10 minute. La mine a lăsat multă zeamă.
Dăm deoparte cratiţa şi adăugăm încă 200 g zahăr, apoi mai fierbem 5 minute.
În acest fel, adăugând zahăr în două etape, gemul se îngroaşă mai repede.
Se lasă la răcit.
Cine îl vrea mai gros îl poate fierbe mai mult.
Dacă îl lăsaţi mai puţin fiert, atunci borcanele trebuie sterilizate 30 de minute, într-o cratiţă cu apă.
Mie mi-a plăcut cum a ieşit, este numai bun de întins pe clătite, pe pâine sau pentru prăjituri.
Şi are o aromăăăăăă..................

24 oct. 2013

Zacuscă de fasole boabe

Este foarte gustoasă, apreciată, dar nu am mai făcut-o de câţiva ani. Acum a venit şi rândul ei, chiar azi am terminat-o de făcut.

Ingrediente:
1 kg de fasole boabe
1 kg de ceapă
1-2 kg de morcovi
 1 kg de capia sau gogoşari
 1 l de suc de roşii
250 g ţelină
sare
enibahar piper
500 ml ulei

facultativ:
3_4 mere
o lingură de miere

Cum se face:
 - am ales un stil de preparare foarte rapid -
 1 - Fasolea  - cu o seară înainte se pune la înmuiat, adoua zi se fierbe; se schimbă apa de 1-2 ori in timpul fiertului.
Am folosit fasole albă, de mărime medie, dar se poate face cu orice fel de fasole.
fasolele nu se vor fierbe foarte tare.
2 - ceapa:
-o cuăţăm de coajă, o lăsăm în apă rece, deoparte; intre timp, ne ocupăm de rădăcinoase.
Când revenim la ceapă, o trecem repede prin răzătoarea mare sau alt instrument de tocat, o scurgem şi o punem la înmuiat în uleiul fierbinte, presărăm sare, să se înnoae mai repede, dar să nu se ardă de loc. Amestecăm cu lingura de lemn, că să se evapore substanţele iritante.
3- rădăcinoasele le curăţăm, le radem şi le punem peste ceapă. Călim un pic, apoi adăugăm o cană de apă, punem capac peste oală şi o lăsăm să fiarbă vreo 30 de minute. Important e să se topească ceapa, să nu se simtă în zacuscă.
4 ' ardeii - se toacă cuburi se se toacă la mixer şi se pune şi ei in cratiţă.In acest moment, am pus 3 mere rase, ca să dea o tentă mai bogată sosului.
4 cînd ceapa şi răădcinoasele sunt fierte, adăugăm restul ingredientelor - fasolea, sosul de roşii, restul de ulei, condimentele, potrivim de sare.
Lăsăm zacusca să fiarbă pînă ce e destul de scăzută.

Este cu mai puţin ulei, dar aşa e mai uşor digerabilă şi e foarte bună.

Apoi, cînd s-a mai răcit, o repartizăm în borcane de 400 ml şi o punem la sterilizzat, in baie marină.



21 sept. 2013

Tocană de legume pentru iarna

Este foarte gustoasa si se face repede.

Folosim ca măsura un castron obişnuit, nu mare, sau o farfurie cu vârf.
Avem nevoie de 1 castron cu ceapa tăiata jumatati, unul cu morcov, unul cu gogoşari (şi ardei), unul cu roşii.o ţelină, 1 pahar cu ulei, o cană cu orez, suc de roşii, sare, piper, foi de dafin.

1 - ceapa se opareste, se spala, se toaca si se pune in ulei, sa se caleasca uşor.
2 - deasupra punem morcovul trecut prin răzătoare.

şi ţelina:

3 - gogoşarii tăiaţi felii:
4 - roşiile decojite, tăiate cuburi:

După ce fierb toate vreo 30 de minute - se adauga suc de roşii, apă - ca să nu se ardă, ca si sare, piper enibahar - punem orezul  fiert inainte vreo 20 de minute.
Se omogenizează, se pun frunze de ţelină tocate, se fierbe cât credeti că e necesar - să nu se facă terci orezul.
Se pun in borcane care se sterilizeaza.
Se mai pot face si alte combinatii, dupa gust.
Este gustoasă şi dietetica, dacă aveti grijă sa nu o prăjiţi.

18 sept. 2013

Salata de ghebe marinate cu gogosari - pentru iarna

Este o reteta usoara si apreciata de toata lumea.
Ai nevoie de ghebe cat mai marunte.
Se pregatesc usor, în tava mare de la aragaz, astfel:
Ghebele bine spalate si curăţate se pun in tava mare de la aragaz; tava sa fie umpluta cu vârf.
Peste ele se toarna o cana cu ulei si se dau la cuptor, la foc potrivit, pâna se inmoaie - dar nu foarte mult.
Se mai toarna peste ele o cana cu solutie de oţet - o jumătate de cana cu oţet şi o jumătate cu apă.
Se adauga gogoşari sau capia copţi şi decojiţi - după ochi, cum se spune.
Se mai pot pune şi masline, dar opărite dinainte, sa nu dea un gust prea preganat salatei.
Mai punem sare, piper boabe, enibahar si foi de dafin - dar nu multe, si dam la cuptor din nou.
Când consideram ca sunt făcute, le punem fierbinţi in borcane cu filet, pe care le aşezăm sub pături până a doua zi.
Destul de uşor.
Sunt un deliciu, la aperitive, la fripturi etc.



22 mar. 2013

Legume congelate pentru iarnă

Le-am făcut astă toamnă și le-am consumat pe parcursul iernii.
Sunt extrem de practice, atunci când nu ai timp de gătit. Prind bine și acum, în post.
Le-am folosit ca garnitură, dar și în supe și ciorbe și mai ales în amestec cu orez fiert.
Se găsesc și de cumpărat - eu m-am inspirat după acele cutii de Legume cu unt, dar din ele cam lipsea conopida, nu era prezentă decât simbolic, și eu doream ceva mai multă.Apoi, mie mi-au ieșit foarte ieftine, căci astă toamnă am cumpărat legume (de-ale noastre) la preț foarte scăzut, gogoșarii la 2 lei pe kg și conopida la 1,5 lei.
Pachetul cu legume congelate se pune în puțină apă clocotită și se fierbe vreo 10 minute. Această zeamă se aruncă, caci conține și ceva gheață de la congelat care are un izi care se simte chiar și in frigiderul meu nou. Deci, e bine să strecurăm legumele, apoi le sotăm cu ulei (eventual și unt ), sau se fac cu sos. Mie mi-au plăcut astfel: am pus peste ele orez fiert, am pus totul la calit  ușor, am adăugat piper și curry sau pamezan (atunci nu mai pui curry).

Cum se face:
conopida se desface în bucățele, se fierbe - nu foarte tare, dar nici să fie prea puțin fiartă, pentru că atunci când o folosești nu vei mai fierbe amestecul.
La fel opărești (și fierbi puțin) rădăcinoase cuburi - morcov, țelină, pătrunjel.
Apoi opărești cuburi de gogoșari.
Pui totul intr-un castron mare.
Adaugi mazăre - eu o aveam congelată dinainte .
Amestecul il face fiecare cu ce are. Am adăugat, pentru aspect, porumb congelat, cumpărat.
Cam atât.
Se poate pune și brocoli, fasole verzi.
Am reamestecat totul apoi am repartizat in cutii care se închid bine, apoi și intr-o pungă. Am pus și în pungi mici, aplatizate, dar trebuie puse în cîte trei pungi, ca să fie etanșe.

22 nov. 2012

Salată marinată pentru iarnă - din varză și legume

Această salată, folosită ca murătură, iese atractivă, fiind divers colorată.
Se face un amestec de varză și unele legume, care se marinează cu oțet.
Etapele:
- se toacă, prin răzătoarea specială, o varză mare;
- se adaugă o conopidă mică, desfăcută în buchețele;
- se trec 1-2 kg de morcovi prin răzătoarea mare;
- se feliază fin 1-2 kg de castraveciori;
- adaugăm și crica 1 kg de gogoșari feliați:
Cantitățile sunt orientative și după gustul fiecăruia.
Pentru aspect și pentru conservare, adăugăm și semințe de muștar.
Amestecăm totul, într-un lighean mare, și adaugăm sare pt. murături - cam 1 lingură rasă la 1 kg de legume. Amestecăm și lăsăm totul deoparte, să lase zeamă.
Mai târziu - sau a doua zi - adaugăm o marinată din oțet și apă, din o parte de oțet la două părți de apă.
O facem cam cu 2 pahare de oțet și 4 de apă, la care adăugăm și 3-4 linguri cu zahăr.
In general, această marinată e suficientă pt. a cuprinde legumele. 
Eu am folosit Picant fix și am procedat astfel:
am pus legumele in borcane, am turnat marinata fierbinte și le-am pus capacele, apoi le-am acoperit cu pături.
Dacă nu avem condiții bune pentru păstrat borcanele cu salată (boxă, beci), putem folosi Pikant fix dulce acrișor de la dr. Oetker, și vom fi siguri că salata nu se va oțeti.
la servire,  scurgem salata și o amestecăm cu puțin ulei.

12 iun. 2012

Dulceață de coacăze negre

Am găsit în piață coacăze negre și m-am grăbit să cumpăr, știind că fructele de pădure au proprietăți deosebite pentru sănătate.
Am făcut dulceață, după rețeta clasică.
Pentru că aveau frunzulițe și impurități, le-am spălat, scufundându-le într-un lighean cu apă. Apoi am scurs apa și am repetat operația. Nu se spală sub jet de apă, pentru că fructele sunt fragile și se zdrobesc.
Le-am amestecat cu zahărul - 1 kg de zahăr la 1 kg de fructe - și le-am lăsat de seara până dimineața.
Au lăsat suc suficient, și le-am pus la fiert, pe flacără mare.
S-a legat repede. Cred că a fiert cam 20 de minute.
Mare grijă să nu se ardă, să nu se lipească de vas - adică trebuie invârtit ușor in cratiță, cu lingura de lemn.Se pune și 1/2 de lamâie, bucățele mici.


Deși fructele erau zemoase, in dulceață se simt un pic uscate. Dar nu contează, important e că e bună și e de casă, cum se zice.

Subscrie via email

Enter your email address:

Delivered by FeedBurner

Număr de abonați:

 

Home-Cooking Blogroll Center

Sponsori