Am observat că multă lume se fereşte să pună în icre griş sau pâine şi mulţi chiar se laudă cu asta. Nu văd de ce, pentru că acest adaus nu strică gustul sau aspectul icrelor, ba, dimpotrivă, le face mai ferme şi mai digerabile -adică mai puţin grase - ca să nu zic greţoase. Acuma, depinde şi de gusturi. Mie îmi plac cele făcute cu griş, pt.că, de când miezul de pâine nu mai este aşa de ferm, când este înmuiat rezultă o pastă lipicoasă, subţire şi fără consistenţă.
In plus, grişul seamănă la aspect cu icrele - având acele mici bobiţe, deci este bine mascat în compoziţia finală, icrele ies mai tari şi pot fi aşezate frumos şi sunt şi mai digerabile, fiind uşor suportate de către persoanele cu diverse sensibilităţi.....
Cum se prepară:
La
100 g de icre proaspete sau sărate folosim cam
o ceaşcă de griş fiert, pentru care trebuie să fierbem cam 2 linguri de griş la 100 ml apă-aproximativ.
Grişul fierbe repede, apoi se pune intr-un castronel şi se lasă la răcit.
Icrele sărate se lasă 2-3 ore la desărat în apă, apoi se scurg foarte bine de apă.
Cele proaspete, se curăţă de pieliţe şi se usucă puţin într-un castronel aşezat deasupra unui ibric cu apă clocotită; ideea e să fie uscate puţin.
Când ambele ingrediente sunt reci, se amestecă intr-un castron, cu o lingură de lemn, apoi se adaugă
zeamă de lămâie. Incepem apoi să încorporăm ulei, puţîn câte puţîn, ca la maioneză, frecînd mereu în acelaşi sens. Punem cam
100 ml ulei.La final, adaugăm puţină
apă minerală - atenţie, să nu devină subţiri, doar să fie pufoase -şi zeamă de lămâie după gust.
Se adaugă în compoziţie ceapă tocată mărunt, ţinută înainte in apă rece, ca să iasă sucul iritant.
Ornăm cu măsline şi lămâie şi mâncăm cu pâine proaspătă. Ce poftă mi-am făcut, că acum sunt la cură şi nu am voie pâine. Iar icre fărăr pâine, nu văd cum s-ar pute mânca.
Observaţii:
- cantităţile se pot modifica după preferinţe
- la icrele prea sărate, se pune mai mult griş
- cine vrea, poate pune mai mult ulei.
