Nu este un peşte prea gras, are carne albă, fermă, cu gust plăcut. Este mai bun decât crapul.
Linul este un peşte rar, de apă dulce, care trăieşte în lacurile de lângă Dunăre.
Am curăţat peştele de intestine, l-am spălat, dar nu am îndepărtat solzii.
Pentru început, am pus peştele să stea câtva timp cu sare şi condimente.Am pus ceapă, usturoi, ghimbir, sare, piper. Puneţi ce aveţi şi ce vă place. L-am stropit şi cu puţin vin.
Scoatem peştele din marinată şi îl ştergem.
În interior putem pune cimbru, pătrunjel, lămâie.
Eu l-am copt într-o tigaie de fontă, foarte bine încinsă, în care am presărat un strat de sare grunjoasă.
Îl lăsăm să se coacă, la foc mediu, mai întâi pe o parte - cam 20 de minute, apoi pe cealaltă.
Incercati după cap să vedeţi cum e carnea; trebuie să fie albă şi să nu iasă zeamă.
Nu-i o problemă dacă se mai rupe pielea.
L-am servit cu cartofi pai şi un sos cu usturoi şi ardei iute.
Se poate servi şi cu mămăliguţă, cu cartofi natur, cu sos de roşii şi usturoi.
Faceți căutări pe acest blog
Gatim cu:
- Aperitive
(55)
- Băuturi
(2)
- Budinci
(4)
- Conserve
(33)
- Dulciuri
(67)
- Fripturi
(13)
- Garnituri
(2)
- Gustări
(18)
- Mâncăruri
(67)
- Patiserie
(29)
- Pește
(14)
- Salate
(22)
- Sfaturi
(12)
- Sosuri
(1)
- Supe/ciorbe
(18)
-Diverse...
(21)
*
(10)
* - Retete retro
(9)
* Retete de post
(3)
Afine
(4)
Ananas
(2)
ardei
(13)
Banane
(2)
Biscuiţi
(1)
Branza
(38)
Brocoli
(2)
Cacao
(10)
Cafea
(3)
Caise
(9)
Capsune
(9)
Carne de oaie/miel
(1)
Carne de pasare
(50)
Carne de porc/vita
(42)
Carne tocata
(24)
Cartofi
(24)
Castraveti
(3)
Catina
(2)
Ceai
(1)
Ceapa
(3)
Cimbru
(1)
Ciocolata
(6)
Cirese
(3)
Ciuperci
(40)
Coacaze
(2)
Coacăze
(1)
Condimente
(2)
Conopida
(5)
Creier
(5)
De post
(2)
Dovlecei
(8)
Dulciuri
(50)
Faina
(14)
Fainoase
(2)
Fasole
(8)
Fasole pastai
(5)
Făină
(1)
Ficat
(8)
Foitaj/aluat
(9)
Fragi
(3)
Frișcă
(1)
Fructe de padure
(7)
Fructe diverse
(19)
Gem
(1)
Gem/marmelada
(10)
Gogoșari
(11)
Grâu
(1)
Griș
(2)
Gutui
(3)
Hrean
(1)
Iaurt
(4)
Lamai
(8)
Lapte
(10)
Legume diverse
(16)
Limbă
(2)
Linte
(2)
Lobodă
(1)
Mac
(1)
Malai
(3)
Mazăre
(6)
Mere
(13)
Mezeluri
(12)
Morcovi
(8)
Năut
(1)
Nucă de cocos
(2)
Nuci
(9)
Opinii
(3)
Orez
(15)
Ornare
(1)
Oua
(59)
Paine
(8)
Paine/patiserie
(2)
Paste fainoase
(2)
Pepene
(2)
Pere
(2)
Pesmet
(2)
Peste
(31)
Piersici
(8)
Portocale
(4)
Porumb
(3)
Praz
(1)
Prune
(6)
Rahat
(1)
Rosii
(13)
Secară
(1)
Sfecla
(3)
Smantana
(25)
Soc
(1)
Soia
(1)
Spanac
(4)
Surimi
(4)
Ștevie
(1)
Telina
(7)
Unt
(12)
Untura
(7)
Usturoi
(2)
Varza
(15)
Vin
(7)
Vinete
(6)
Visine
(7)
Zaharoase
(5)
Zmeura
(4)
29 iun. 2015
26 iun. 2015
Papricaş de ciuperci
Am vrut să fac o tocană clasică de ciuperci cu smântână, dar m-am gândit să-i aduc câteva elemente noi.
Cine nu se poate decide între ciuperci cu smântână sau ciuperci cu usturoi, poate alege această reţetă, care corespunde ambelor variante.
Folosim orice fel de ciuperci; eu am avut champignon şi pleurotus.
Ingrediente:
500 g ciuperci
o ceapă
50 ml ulei
sare, piper, boia de ardei
3 căţei de usturoi
150 ml smântână
o lingură cu făină
mărar sau pătrunjel
Tăiem ceapa mărunt şi o calim în 2-3 linguri de ulei încins - fără să o rumenim.
Este indicat să o presărăm cu puţină sare, pentru că astfel ceapa se înmoaie mai repede.
Când este uşor călită, adăugăm o linguriţă de boia (dulce, iute sau de-amândouă - după gust).
Călim boiaua, amestecând cu lingura de lemn, apoi adăugăm o cană cu apă clocotită şi lăsăm să fiarbă ceapa până ce scade apa şi ceapa e fiartă.
În acest moment adăugăm ciupercile tăiate felii, cuburi sau tocate mai mărunt, cum vrea fiecare.
Mai punem puţină apă caldă, să cuprindă ciupercile, dar nu prea multă, pentru că şi ciupercile vor lăsa zeama lor.
Le lăsăm să fiarbă 20 de minute.
Adăugăm smântâna amestecată cu făina şi puţina apă, mai dăm un clocot.
Punem mărarul şi usturoiul pisat.
Se poate servi cu mămăligă sau cu pâine prăjită.
5 iun. 2015
Orez cu bacon şi vin
Se face cu ( ingrediente pentru două porţii):
150 g orez
50 gr bacon (eu am avut pastramă de porc)
1 morcov nu prea mare
o felie de ţelină
o ceapă mică
2 linguri de vin
o jumătate de linguriţă de cury
un praf de turmeric
şofran
piper
500 ml supă
2 linguri ulei de măsline
2 cuburi de unt
Tocăm ceapa şi o călim în ulei de măsline în care punem şi un cub de unt.
Presărăm cu sare, călim şi apoi adăugăm morocvii şi ţelina, tăiate cuburi mici.
Ca sa fiu sigură că nu vor fi tari, eu am pus şi o ceşcuţă cu apă şi am lăsat să fiarbă, până la evaporare. In acest moment se pune baconul tăiat tot cubuleţe.
Mai călim, amestecând mereu, apoi adăugăm orezul. Amestecăm mereu, adăugăm vinul - cât dorim, lăsăm să clocotească, ca să se evapore alcoolul.
Pentru a fierbe orezul, adăugăm supa ( poate fi şi din cub - dar natural) numai treptat, turnăm câte 100 ml, şi după ce scade adăugăm alta.
Când am termminat cu supa, punem condimentele, adăugăm apă - cam o cană - , acoperim şi lăsăm să fiarbă.
Câtă apă punem şi cât timp mai fierbem - diferă de la un tip de orez la altul. După ce este gata (să nu fie foarte tare fiert), adăugăm incă un cub cu unt şi îl lăsăm acoperit încă vreo 10 minute. În acest fel, orezul se mai umflă, dar numai atât căt trebuie şi nu se va terciui.
Ornăm cu o felie de şuncă şi un ciuf de verdeaţă.
19 mai 2015
Prăjitură cu rahat şi foi de napolitane
Această prăjitură are avantajul că se face rapid şi este şi foarte bună.
Crema se face cu:
700 g rahat, 2 lămâi, 200 g unt.
Rahatul se trece prin maşina de tocat şi apoi se pune într-o crăticoară, cu 1 cub de unt, şi se ţine pe foc mic până se omogenizează. Amestecăm mereu cu lingura de lemn.
Când s-a topit, îl luăm de pe foc şi adăugăm untul în compoziţia frierbinte şi omogenizăm totul.
Acrim cu zeamă de lămîie, după gust (dar să fie mai acrişoară) şi aromatizăm cu coajă rasă de lămâie.
Lăsăm să se răcorească puţin, apoi o repartizăm pe foile de napolitane.
După vreo oră, punem deasupra prăjiturii un fund de bucătătrie sau o tavă, ca să se mai aplatizeze.
Este bună după câteva ore.
Este şi mai bună a doua - chiar a treia - zi.
Crema se face cu:
700 g rahat, 2 lămâi, 200 g unt.
Rahatul se trece prin maşina de tocat şi apoi se pune într-o crăticoară, cu 1 cub de unt, şi se ţine pe foc mic până se omogenizează. Amestecăm mereu cu lingura de lemn.
Când s-a topit, îl luăm de pe foc şi adăugăm untul în compoziţia frierbinte şi omogenizăm totul.
Acrim cu zeamă de lămîie, după gust (dar să fie mai acrişoară) şi aromatizăm cu coajă rasă de lămâie.
Lăsăm să se răcorească puţin, apoi o repartizăm pe foile de napolitane.
După vreo oră, punem deasupra prăjiturii un fund de bucătătrie sau o tavă, ca să se mai aplatizeze.
Este bună după câteva ore.
Este şi mai bună a doua - chiar a treia - zi.
TELINA IN CRUSTA DE ALUAT CU SARE
Aluat:
faina 500g
sare 200g
albus ou 1
condimente, dupa referinte: rozmarin piper, cury etc.
Se
infasoara telina (daca e mare se pune o jumatate) in aluatul care se
face mai gros, sa nu crape si sa fie ermetic, astfel pastrand toate
aromele in interior.
Se lasa la copt o ora si jumatate la 180 grade.
Se lasa la copt o ora si jumatate la 180 grade.
Sosul:
smantana
ulei masline
ceapa verde
lamaie16 mai 2015
Ruladă cu carne tocată, umplută cu ouă, mazăre şi morcovi
M-am inspirat de pe reţetă de pe net, dar deocamdată nu mai ştiu exact de unde.
Ingrediente:
prosciuto
umplutură din carne (din 400 g carne tocată, ceapă călită, sare, piper, 2 linguri de orez fiert, 1-2 ouă)
1 morcov mare ras
o ceşcuţă cu boabe de mazăre fiartă sau conservată
4 ouă fierte
caşcaval ras
Pe o folie de copt întindem şunca:
Deasupra punem compoziţia din carne, în strat uniform:
Deasupra se rade morocvul ras:
Presărăm 2 ouă fierte tocate, iar celelalte 2 ouă le punem tăiate jumătăţi:
Punem cascavaul ras; eu am avut feliat, şi am pus bucăţele.
Rulăm cu atenţie:
Ungem cu ou bătut.
O tîiem după ce -s-a răcit, ca să nu sfărâme.
Este aspectuoasă, însă trebuie ceva mai mult condimentată, morocvul fiind dulceag.
Cred ca merge amestecat cu puţin ă pastă de roşii, trebuiu adăugat combru, verdeaţă, ceva mai mult piper şi vegeta naturală.
25 apr. 2015
Bombonele din nuca de cocos (Rafaelo)
Se fac foarte repede şi se mănâncă la fel de repede.
Sunt mai multe variante de bombonele. Eu prefer să le fac cu foaie de napolitană, sunt foarte bune, nu aşa de grase, parcă.
Ingrediente:
200 g unt
150 g zahăr pudră
100 g lapte praf
o foaie de napolitană (din cele dreptunghiulare pentru prăjituri)
100-150 g fulgi de cocos
câteva alune
Se mixează untul moale împreună cu zahărul, apoi adaugăm laptele praf. Mai mixăm puţin şi apoi încorporăm foaia de napolitană sfărâmată (nu foarte fin, pot rămâne şi bucăţele mai mărişoare).
Punem şi nuca de cocos, putem adăuga şi un pic de esenţă de vanilie.
Modelăm biluţe pe care le trecem prin fulgi de nucă de cocos. Cine doreşte, poate pune la mijlocul bomboanei o alună.
Le păstrăm la rece.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)
Subscrie via email
Ecuson Facebook
-
O pifite reusita trebuie sa fie atat de limpede incat sa vezi fundul farfuriei, si sa nu fie moale, dar nici foarte inchegata (cum e toba)...
-
Putem folosi orice fel de ficat. Spălăm ficatul, îl curățăm de vinișoare, il desfacem în lobi sau îl tăiem. Apoi lăsăm ficatul să stea în...